Chrina

Naşterea lui Isus este sărbătoarea care antrenează de departe cele mai mute energii, pregătiri şi planuri. Crăciunul e aşteptat un an întreg şi încă de la începutul lunii decembrie schimbă ceva în contextul fiecăruia: aspectul locuinţei devine mai curat, mai luminat, se instalează la loc de cinste bradul şi se depozitează sub el cadouri. Apoi bucătăria ia locul sufrageriei ca domeniu de petrecut timpul liber: chiar dacă nu se găteşte în fiecare casă ca pe vremuri (cât pentru întreg cartierul) fiecare caută să pregătească cele mai alese bucate. Femeile moderne caută pe internet reţete în imagini şi idei pentru a stabili meniul de sărbătoare, altele scot la iveală caiete de reţete cu file îngălbenite şi colţuri uzate de prea multă folosinţă. Apoi şi garderobele se îmbogăţesc, în fond Crăciunul e o scuză excelentă pentru o rochie nouă! Astfel încât magazinele de îmbrăcăminte sunt supraaglomerate indiferent de oră.

Apoi? O seară de colinde, o masă bogată (prea bogată adesea), o dimineaţă de Crăciun pe care majoritatea o încep pe la amiază, seara Crăciunului, şi… gata! Urmează a doua zi a de Crăciun când mai vizităm prieteni sau primim musafiri şi apoi toată magia se termină. Stresul reîncepe pentru … Revelion; altă petrecere, alt meniu, altă rochie…

Succesiunea sărbătorilor de iarnă e ameţitoare. Revelionul vine atât de repede, încât îl uităm pe Copilul Isus acolo în iesle, sau în drum spre Egipt, şi ne pierdem în zeci de planuri pentru anul care vine. E important să ne stabilim coerent traseul pentru un an întreg, dar cum ar fi să zăbovim mai mult la iesle? Venit între noi asemeni unui copil, Isus din iesle e uşor de uitat. Pare atât de inofensiv, de simplu, de neajutorat. Unii găsesc că e greu de crezut că acest Copil este împlinirea planului măreţ al lui Dumnezeu. Privind cu un ochi grăbit spre iesle văd doar un copil, nu un Dumnezeu întrupat. Dar atunci când la Crăciun îţi pleci genunchii în faţa lui Dumnezeu născut în iesle se schimbă ceva mai mult, devine afectat şi contextul tău interior. Inima ta devine mai smerită, priorităţile tale se rearanjează şi dorul după El te determină să revii mereu la iesle, să nu îţi cronometrezi timpul petrecut lângă El ca o obligaţie de ordin moralo-spirituală. Dacă te închini cu adevărat  acolo, iubirea îţi copleşeşte viaţa, deoarece Copilul Isus e Fiul lui Dumnezeu, şi de dragul tău a coborât într-o iesle. La o asemenea iubire nu ai cum să răspunzi altfel decât prn iubire… chiar dacă se apropie cu paşi repezi Revelionul şi ai atâtea planuri.

Îmi place să le ajut pe fetiţele mele să facă puzzle. Atâtea piese, care răsfirate pe covor pentru început par fără prea mare importanţă: bucăţi de carton colorat fără noimă, de unele singure nu spun nimic. Pe măsură ce întregul prinde contur, se vede clar că niciuna nu e la voia întâmplării, nici nu poate lipsi fără a fi observată fără a fi afectat întregul.

Metaforic vorbind, prezentul e format din piese de puzzle şi fiecare are ce îşi construieşte. Lăsate risipite aiurea, prezentul nu are sens. Dar puzzle-ul nostru e viu şi uneori trebuie să depunem eforturi susţinute pentru a găsi piesa lipsă, pentru a potrivi vreuna în imaginea de ansamblu. De o importanţă diferită, unele bucăţi sunt vitale.  Ele constituie  podul nostru pentru mai târziu, pentru mai bine, pentru acei „noi” care suntem sortiţi a fi. Fără stabilitatea fiecărei piese, e greu să ajungem unde ţintim. De ce suntem atât de dependenţi unii de alţii?! De ce nu e suficient cât vedem fără eforturi prea mari. Adevărat, bucuria finală e direct proporţională cu dificultatea întregului. Şi totuşi, uneori suntem în pericol să construim puzzle-ul de azi cu piesele bine ştiute de ieri. Nu-i aşa că e mai simplu să faci pentru a doua oară aceeaşi imagine? Nu mai greşeşti, ştii exact unde se potriveşte fiecare… Dar, nu se poate. Puzzle-ul de azi, se construieşte din piese noi, pe care chiar dacă le-ai mai întâlnit, de data asta se potrivesc altfel.

Construim fiecare câte un puzzle… Numărul de piese e după puterile noastre; scrie pe cutie : “se recomandă între … şi … ani”. Momentan, le adun pe ale mele, apoi voi alege colţurile. Eu, spre diferenţă de fetiţa mea, construiesc după imagine. Ea se orientează după formă; ce ştie ea?! Culoarea spune tot!