ori PRINŢ, ori CERŞETOR

Variantă de compromis nu există, note distinctive însă, da! Acestea trădează de fapt cine  eşti. Hainele, gesturile, obiceiurile şi tadiţiile fiecărui “rang” sunt doar expresii fizice a esenţei. Dacă asemeni personajelor din romanul Prinţ şi cerşetor de M. Twain, faci schimb de îmbrăcăminte pentru a gusta din libertăţile celuilalt, ajungi, asemeni aceloraşi personaje să treci drept “nebun”, să fii tratat cu simpatie şi milă, iar ceilaţi să aştepte să te vindeci. Adică să îţi conformezi esenţa aparenţelor. Şi încă un adevăr ce derivă din aceeaşi lectură: nu te poţi bucura de privilegiile altora. Există un raport de echilibru între beneficii şi responsabilităţi. Nu ai cum să te bucuri de privilegiile unui prinţ şi libertatea unui cerşetor. Nu poţi să alegi ce-ţi place din ambele poziţii, eşti fie prinţ, fie cerşetor, dar nu amândouă!

mai dansezi în ploaie?

Am primit azi un email în care era următorul motto: “Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie!” Mi-a plăcut ! Cred că prea des ne luptăm doar să supravieţuim prin ce vine, şi ne târâm dintr-o furtună într-alta, plângându-ne de milă şi urmărind terifiaţi prognoza meteo. Desigur, metaforic vorbind. Şi păstrând stilul metaforic, cred că e important să învăţăm să dansăm prin ploaie (căci dansul se învaţă, nu-i aşa?) S-ar putea ca la început să nu ne iasă paşii, să alunecăm sau din cauza ploii să simţim un anume disconfort. Poate să ne simţim uşor ciudat aţintiţi de privirile celor ce se ascund sub umbrele colorate  sau aleargă să caute adăpost.

Ce înseamnă să dansezi în ploaie? Dansul înseamnă bucurie, aşa că să dansezi în ploaie înseamnă să te bucuri indiferent de ce vine peste tine. Să nu ai nevoie de soare ca să înfloreşti, să nu ţi se stingă focul din suflet sub puterea picurilor. Să dansezi în ploaie înseamnă să fii original şi curajos. Mai înseamnă că fericirea ţi-este legată de ceva/Cineva mai tare decât norii, şi ploaia e doar un … eveniment meteo, care trece.  Aşa că, dacă dansezi în  ploaie eşti cu siguranţă şi puternic. Dansul în ploaie e o artă care contrastează puternic tendinţa “normală” a fugii de greutate, a vânării confortului. Cei ce dansează în ploaie sunt oamenii echilibraţi, biruitorii, aşa că prin furtunile de toate felurile ce se abat zilele astea, am o întrebare: “Dansezi, …?”

Varicela in familie, debutul

Am crezut că e mai simplu să faci varicelă când eşti mic, aşa spun toţi. Mi-am expus deci fetele, şi apoi 14 zile am tot aşteptat bubiţele să răsară, să luptăm cu mâncărimea ce-o provoacă, apoi să le biruim. Am omis debutul erupţiei: febră mare, somn agitat! Natalia, fetiţa mea de 2 ani jumate ne-a creat primele emoţii acum 3 nopţi când temperatura ei refuza să coboare sub 39.2 . Ziua următoare, veselă şi plină de energie. Noaptea, iar febră, apoi parcă, parcă două bubiţe se încumetă să apară. Aşa a trecut şi cea de-a treia zi. Abia spre seară s-au mai înmulţit bubiţele, urmând ca duminică să-i căutăm spatele copilului şi să nu îl putem vedea de bubiţele roşii. Copilul  se plânge “doale patele! doale lău! lepală-mă te log! “ (traducere: mă doare spatele, mă doare rău, repară-mă te rog!) Avem soluţii, vivat mixtura. Ah, nu! Copilul urlă ca-n gură de şarpe când îi simte răcoarea pe spatele roşu. Suport, ştiu că apoi va urma o oră de somn, şi în ideea de a-i acoperi toate bubiţele, spatele devine alb. Alte erupţii, alte dureri, alt scandal, copilul se zvârcoleşte nu poate să doarmă… Se face miezul nopţii, trece, înspre orele 4 Am, se trezeşte şi Raissa, spunând că-i e rău şi … dând afară tot ce mâncasee peste zi. Şi a ţinut-o aşa până la orele 15.30. Ritualul luatului copilului în braţe şi alergatului cu el spre baie era întrerupt de scurte episoade de somn, încercarea noastră disperată de a-i oferi măcar o linguriţă de apă…. Aşteptăm să-i iasă şi ei bubiţe. Bine că măcar ea e cuminte la boală. Pe la 6 dimineaţa fuguţa la farmacia non-stop după Metoclopramid, pe care copilul a vomitat-o  împreună cu apa pe care o bea în ciuda efectului promis deprospect. Micuţa, suflet solidar! Repede şi ea să vomite în rând cu sora ei. Bine că suntem doi părinţi, ne-am împărţit în mod egal, unul la copil. Pe parcursul nopţii am schimbat per total 4 rânduri de haine de pat, 4 perechi de cămăşuţe de noapte, rânduri şi rânduri de griji. Am pornit calculatorul să vedem ce-o fi cu simptomele astea, am citit tot ce era pe internet despre varicelă.  Pot să-mi iau şi un masterat în domeniu. Altă deplasare la farmacie după săruri de rehidratare. Începem administrarea cu linguriţa, ne oprim într-un final din vomitat. Sunăm pentru a patra oară medicul de familie care ne recomandă să ducem totuşi copilul la Spitalul de boli infecţioase, să vedem de n-o fi vre-o complicaţie. După aventurile precedente cu Raissa şi spitalul, am cam stat pe gânduri înainte de porni. Grijile însă au biruit, şi am luat copilul somnolent, împreună cu cumnata de profesie asistent şi ajungem la spital. Cel mai tare a fost anunţul lipit pe uşa camerei de primire ” Accesul bolnavilor interzis!”. După ce lămurim persoana de acolo că dorim doar consult nu şi internare, se cheamă medicul de gardă. Acesta pune câteva întrebări,  consultă sumar copilul, şi ne spune fix ce ştiam înainte: nu se poate şti de ce îi e rău copilului, poate fi de la mâncarea de ieri sau de la varicelă, să vedem de apar au ba bubiţe, să fim atenţi să nu se dezhidateze, şi dacă o ţine tot aşa mâine la perfuzie cu ea. Şi cu asta basta!  Bine că spre seară Raissa şi-a mai revenit, a reuşit să bea apă fără alte urmări. Desigur că am mai alergat cu ea în braţe de două ori la miezul nopţii, dar apoi a dormit liniştită până în zori. Cât despre bubiţe, încă nu are.  Cred că le ţine sora-sa pe toate!

Concluzii:

1. Varicela nu e mai uşoară cu cât eşti mai mic, la 2 ani jumate Natalia e plină de bubiţe pe care le pudrăm cu mentol din oră-n oră zi şi noapte.

2. Partea proastă a oricărei boli e că trebuie să ajungi cu ea la doctor, iar acolo… inepuizabile motive de mirare şi dezamăgire!

spicuiri din MICUL PRINŢ

Avea dreptate Ade! Micul Prinţ nu e doar o carte pentru copii! Răsfoind-o azi m-am întrebat dacă elevii care o vor citi peste vară ( le-am recomandat-o la lecturi obligatorii) o vor înţelege. Nu mai ştiu câţi ani aveam la prima lectură, dar nu m-a impresionat prea mult.  Am auzit apoi pe alţii uşor trecuţi de vârsta copilăriei vorbind despre  ea iar acum, profesor conştiincios cum sunt, am luat-o de  pe raft împreună cu toate  lecturile pe care le dau elevilor, şi am răsfoit-o  pentru a o avea proaspătă în minte . Micul Prinţ s-a dovedit a fi mai mult de-o simplă lectură. Din când în când simţeam nevoia să mă opresc din citit şi să discut cu Ben, prieteneul meu cel mai bun şi în materie de cărţi, despre câte-un citat. Voi scrie mai jos doar câteva din cele ce mi-au plăcut.

” Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte)”

” Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat importante. Ei nu vă întreabă :”Ce sunet are glasul lui? Care e jocul lui preferat? Face el coleţie de fluturi? Ci întreabă “Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte?Cât câştigă tatăl lui? …”

” E un lucru trist să uiţi un prieten.Nu toata lumea a avut un prieten. “

” Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea. Autoritatea se bizuie înainte de toate pe raţiune.”

” A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a-l  judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie înseamnă că eşti înţelept.”

” … descoperi un drum. Iar drumurile toate duc spre oameni.”

” Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.”

Ps.

Şi relaţia cu floarea lui e de-a dreptul specială.

telefonul mobil: ce ne-a luat şi ce ne-a dat

Îmi amintesc,  la început telefonul mobil  era considerat un accesoriu al  snobilor. Azi, până şi unii copii de grădiniţă ştiu să îşi sune părinţii şi să răspundă când sunt sunaţi de aceştia. Deci, ce ne-a adus? De ce îl luăm cu  noi atât în poşetă cât şi în buzunar?! Până şi bunica mea, la ţară are unul. Nu a avut niciodată telefonie fixă, acum poate în sfârşit să îşi sune nepoţii, celelalte rudenii din sat pentru a pune întrebări simple fără a se deplasa la faţa locului.

Ne-a adus: posibilitatea de a vorbi cu cine, când, şi de unde vrem la un preţ din ce în ce mai convenabil, şansa de a asculta muzică mp3 sau radio fără alte aparate, posibilitatea de a fotografia oriunde, de a filma anumite secvenţe ce ne plac. Apoi până şi cel mai rudimentar aparat de telefonie are cronometru, contor de timp, alarmă pentru deşteptare.  Tot de la telefonia mobilă avem şi sms-ul, mms-ul, căsuţa vocală, şi mai nou internetul. Se poate citi şi răspunde de oriunde emailurilor, se poate comunica pe messenger. Mai avem şi quickoffice pentru a deschide documente word, excel, powerpoint … Unii au descărcat pe telefon şi aplicaţii de tip GPS. Unii suţin că datorită telefoniei mobile pot copia la examene. Nu comentez. Ideea e că ne-a adus câteceva şi telefonul mobil.

Ce ne-a luat? Accesorii clasice cum ar fi  agenda cu numere de telefon, walkman-ul, scrisorile, telegramele şi cărţile poştale. Ne-a luat din memorie numerele importante, pe care atât le formam că ajungeam să le ştim pe de rost. Ne-a mai luat nevoia de cartelă pentru telefoanele publice. Chiar, câtă lume mai are aşa ceva?! ! Nu mă pot hotărî ce să fac cu TIMPUL; unde să-l încadrez: ni l-a luat sau ni l-a dat? Zăresc în piaţă o persoană pe care nu am văzut-o de multă vreme. Pot  să îl salut doar de la distanţă. Omul e ocupat: vorbeşte la telefon. Dacă vreau să aflu ce mai face, ar trebui să îl sun, nu?

Deci, ce ne-a luat şi ce ne-a dat?!

despre vacanţă

Rectific, concediu! Îi spun vacanţă din cauza coincidenţei cu aceasta.

Deci: la mare sau la munte? Singuri sau cu altii? Aici sau peste graniţe? Cu avionul sau maşina din dotare? La hotel sau particular? Prin cunoştinţe sau de pe internet? Cât aport să aibă banul în materie decizională? Dar celelalte particularităţi, cum ar fi : vârsta şi interesele copiilor, dorinţele şi nevoile lor? Grea decizie! Şi neaparat personală! Se recomadă studiu inductiv cu toate ofertele şi toate condiţiile. Premisa de la care pornim e că NEAPARAT PLECĂM! Când, unde, cu cine sau cu ce, sunt doar complemente care vor fi stabilite ulterior pentru a ne transforma propoziţia simplă într-una dezvoltată, aşa cum şade bine unei vacanţe. Pardon concediu!

Raissa în dialog cu tatăl ei

I. Despre răcoare

- Tati, de ce nu pot să îmi iau rochiţă?

- Pentru  e răcoare.

- Dar de ce e răcoare?

- Vezi tu, dacă e răcoare plantele se hrănesc mai uşor, frunzele lor se fac mai verzi…

-  Ce înseamnă “se hrănesc”?

- Înseamnă că  mănâncă.

(seara înainte de culcare)

- Tata, iar e răcoare afară. De ce mănâncă plantele şi noaptea?

II. Limbaj de informatician

(până şi Natalia ştie că dacă vrei ca jocul de la  calculator să se oprească, se pune  pauză. Beni curăţa nişte cartofi, Raissa voia să se joace cu ea de-a Cenuşăreasa)

- Tata, lasă cartofii şi hai să ne jucăm.

- Imediat, Raissa, numai să termin cartofii ăştia.

- Tata, pune pauză la cartofi şi hai să ne jucăm!

Nici prea insistent nu e bine!

Se zice despre burlaci că fie nu ştiu cuceri o fată, fie nu o ştiu păstra. Astfel se diferenţiază ei de bărbaţii însuraţi. Lăsând la o parte zicătorile, vorbind despre acest subiect cam tot de acolo ar trebui să începem. Adevărat: un băiat trebuie să cucerească inima fetei! E frumos ca el să facă primul pas, şi majoritatea fetelor asta aşteaptă. (Aici e momentul în care băieţii pot să se întrebe încă de ce, să argumenteze că se poate şi invers… Foarte adevărat! dar ar aduce în vorbă doar excepţii care de altfel întăresc regula. ) Ce vreau eu să spun e că nici prea multă atenţie nu dă bine. Nu aţi văzut niciodată băieţi care în perioada de curtare devin obositori pentru fată şi ridicoli pentru restul? Ajung un fel de umbra a fetei, fără alte vise, ambiţii sau dorinţe. Pierd astfel unul din cele mai apreciate calităţi: demnitatea. Da, ca şi băiat, dacă-ţi place o fată, trebuie să dai de înţeles, dacă ea nu pricepe, zi-i mai clar, dacă face pe inabordabila, mai încearcă odată că aşa-i stă bine şi ei. Dar apoi, gata! Retrage-te şi dă-i şi ei răgaz să răspundă. Nu continua să insişti, şi mai ales NU CERŞI! De multe ori fix această răceală afişată face mai mult decât toată atenţia. Cât despre deminitate… şi în cazul în care răspunsul ei final e nu, e mult mai bine să nu rămâi şi fără de ea.

Ps. Acest articol e inspirat dintr-un film, asta pentru cei care cred că-mi servesc de muză!

Culoarea mea preferată

Gata!Culoarea mea preferată nu mai e albastru! Ochii îi păstrez (nu i-aş da pe lumea toată! Cum aş fi trecut eu prin tumultul adolescenţei fără ei?!), dar nu le mai asortez aşa în mod voit, nimic! Negru nu mai îmbrac din principiu decât ca element asortat culorilor. Ce-mi place? Roz şi mov, şi acel violet ce dă din amestecul lor! Bine, recunosc! Mov e influenţa Raissei! Cum mi-am dat seama? Uitându-mă la culoarea ultimei rochii de gală cumpărate după ce am străbătut de zeci de ori tot oraşul. Când am pus-o în dulap, am văzut în acelaşi ton alte şi alte articole de îmbrăcat. Nici să mă fi bătut, la 20 si cativa ani nu as fi purtat rozul. La 30 însă am mai multă libertate şi … o viaţă mai roz ca înainte! Îl port,  deci, chiar şi acum când scriu despre el. Roz!

Raissa, actualizări

I.

Ne pregătim din timp, mergem la o nuntă.. Unul din cei mai buni prieteni ai mei se căsătoreşte . În sfârşit! Raissa nu conteneşte să îşi admire rochia de miresucă, să admire mireasa, apoi:

- Mama, tu ai fost mireasa lui tata, aşa-i?

- Da Raissa, am fost.

- Şi cum era rochia ta?

- … (descriere pe scurt) …

- Dar buchetul? Dar părul tău? … Of, mama! De ce nu m-ai chemat şi pe mine la nunta ta?!

II. Ziua ei cade în vacanţă. Îmi dă de înţeles că ar dori şi ea să îi cânte copiii “La mulţi ani!”. Facem tort, îl ducem la grădi. Vrea să ştie:

- Mama, atunci în august o să împlinesc 6 ani?

- De ce, Raissa?

- Păi, acum 5 şi  urmează 6!

- Nu Raissa, în august vei împlini 5, dar ducem tort de 1 iunie la grădi că e ziua tuturor copiilor, deci şi a ta puţin şi ei îţi vor cânta La mulţi ani că în august nu vor fi la grădi. Dar tu în august împlineşti 5 ani, că în luna august te-ai născut.

După eveniment, Raissa acasă foarte fericită. Mă gândesc să verific:

- Raissa, câţi ani tu acum ?

- 5 mama! Da nu i-am împlinit încă pe toţi! Restul îi împlinesc în august, la ziua mea!