Nici nu stiu de ce e asa de greu de stabilit un raport de echilibru intre sentimentele de vinovatie, aruncarea vinei asupra altora si acceptarea situatiei asa cum este. Cert e insa faptul ca in momentul in care se gaseste un “ţap ispãşitor” orice situatie conflictuala pare a se ameliora. De parca stabilirea vinovatului schimba ceva… Se schimba doar perceptia de sine. Parca faci fata mai usor situatiei cand stii ca nu tu ai creat-o, parca o intelegi mai bine cand nu esti autor. Si asta doar pentru ca, indiferent ce spui in afara, vina apasa din greu fiecare constiinta.
Vinovatul… Un biet om ce a gresit, cu sau fara voie, provocat sau nu, a spus ceva ce a declansat conflictul. Si, cu ce este el ajutat daca i se reaminteste mereu vina ce-o poarta? Desigur, pasul urmator e sa accepte si apoi sa rezolve ce e de rezolvat. Dar nu oricum, nu din resemnare ci din convimgere si cu increderea ca astfel creeaza o punte pentru mai bine.
Sentimentul de vinovatie conservat prea mult naste complexe de inferioritate, si de aici se complica tot. De aceea, ma gandesc ce bine e sa ierti si sa fii iertat, stiti asa cum spune rugaciunea, “precum iertam si noi gresitilor nostri” vorba lui Isus, “de saptezeci de ori cate sapte”.
Prea multi vinovati, prea multa vina, prea putina iertare …
Toate blogurile
-
-
Vina si vinovatii
Posted by chrina on ianuarie 25, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/25/vina-si-vinovatii/
E, empatie
Mă gândesc la alfabetul meu care a rămas după A(zi), B(eni), C(onsecvență) și D(umnezeu) uitat pe-un raft din gândurile anului trecut. Îl iau acum gata să scutur praful și pregătită să ajung la Z, dornică să văd ce-o fi acolo.
Până atunci, E mi-e un îndemn, o chemare la empatie. La cunoașterea celorlalți prin asumarea trăirii lor. Poate părea paradoxal, dar cred că atunci când devenim subiectivi în acest mod, empatici, abia atunci suntem obiectivi în judecata noastră. Și asta pentru că astfel folosim aceeași unitate de măsură ca pentru noi. Atunci putem înțelege, când ne identificăm. În rest, suntem judecători ai vieții altora, le numărăm și amendăm căderile, le privim cu jind succesele, condamnăm ezitările sau privim cu milă la dramele lor.
Empatia ne face să fim orbului ochi, surdului ureche, șchiopului picior. E o dovadă de iubire a aproapelui, căci e un prim pas spre sinceritate. Te doare, așa ca pentru tine. Te bucuri, așa ca de reușita ta. Între noi este atâta drum, cât nu înțelegem că pentru a-l trece trebuie să-l simțim, trebuie să ne definim cu E, să fim deci empatici
Posted by chrina on ianuarie 19, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/19/e-empatie/
Seară în vreme de școală
Fetele ”asamblate” de culcare, becul stins, eu dincoace, în surdină o melodie lentă. Rai se tot foiește. Știu ce e. E un gând ce nu-i dă pace. Tac, poate-o adormi.
- Mama, să nu uiți să-mi dai mâine 16 lei pentru Cangurul matematician, exprimă într-un final năduful.
- Bine, spun fără a cere alte detalii, sau a afișa vreun reproș referitor la ora solicitării; fac în minte contabilitatea banilor din portmoneu, să văd de era nevoie să fi trecut pe la bancomat…
- Ba mai bine nu-mi da! mă întrerupe ea din calcule. Dă-mi 7 lei să merg la teatru. Știi, teatru de oameni mari, nu de păpuși.
Sensibilă discuție, teatru versus matematică. Las însă copilul să aleagă ce vrea.
- Dar tu, Raissa, ce îți dorești?
- Păi mie mi-ar plăcea amândouă…
- Bine, îți dau bani de amândouă!
- Mamă, ce mulți bani trebuie să aibă o mămică! conchide Natalia care a ascultat cuminte conversația de mai sus.
După pupăciunile de rigoare, o vreme se aude doar muzica și tastele mele ce ușor îmbufnate poartă câteva discuții pe messenger. Foiala începe iar. Ascult cu un sentiment de deja-vu. Dar, nu. Un țipăt sfâșietor și un potop de lacrimi:
- Mamaaaa, temaaa! Am uitat un exercițiu la temă ….. Ce să fac, așa sunt eu, o uitucă. Și plâns, plâns în timp ce rezolvă exercițiul cu pricina ( mai exact trei adunări).
Apoi liniște iar, și iar muzică, și iar tastele mele, dar de data aceasta dând acest fragment de viață pe blog. Așa ca să simtă și B. seara de familie de unde e!
Deci, sst! Doi copii încearcă să doarmă într-o seară de școală. Ba mai bine numărați totuși trei! 
Posted by chrina on ianuarie 18, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/18/seara-in-vreme-de-scoala/
Timp de gândire
Cât îi apreciez pe cei care înainte de a se aventura în vreun lucru, fie el mare fie mic îşi pun de o parte un timp în care se gândesc la ce urmeazã a fi! Timpul ãsta bine chivernisit poate preveni unele greşeli, sau poate oferi vreme alcãtuirii vreunui plan. Te responsabilizeazã şi îţi oferã rãgaz pentru a fi realist, a te mãsura corect şi a descoperi în ce mãsurã atuurile tale te fac potrivit pentru marele puzzle.
Da, am ajuns la ideea de azi. Uneori deciziile pe care trebuie sã le luãm în singularitatea gândirii noastre îi afecteazã pe alţii. Şi-atunci? Ei bine, atunci e mai delicat pentru cã nu, nu trebuie sã ne grãbim, dar nici sã tãrãgãnãm prea tare. Riscul ne paşte de ambele pãrţi cred. Stând în exepectativã celelalte aspecte ale vieţii nu stau pe loc. Merg înainte în vreun fel sau altul, şi din inerţie poate, dar avanseazã fãrã tine. Poate acesta e motivul pentru care, dacã e sa ma situez la una din extreme, prefer în cea a acțiunii. Prefer să greșesc decât să mă ascund. Greșelile se pot repara. Chiar se pot! Toate! Măcar știu că am făcut ceva, și ceva e mereu mai mult decât un plan bine alcătuit ce vine prea târziu. Planul se poate revizui pe parcurs, dar lipsa acțiunii nu se poate modifica.
Timp de gândire? Perfect! Fii sigur că nu e tot ce faci! Fii sigur că e urmat de acțiune, și apoi fii sigur că nu e o piedică sau un contratimp… Lasă-l să rămână un timp în timp …
Posted by chrina on ianuarie 17, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/17/timp-de-gandire/
Despre vacanţã
Asta fac acum elevii mei, işi adunã gândurile şi scriu. Şi sunt cuminţi şi aşa de liniştiţi de ţi-e mai mare dragul. Clipe bune… Nu-mi fac iluzii, vor trece, dar tot mã bucur de ele.
Vacanţa mea … Sincer mai putea continua cu vreo douã sãptãmâni. Dar şi aşa a avut farmecul ei. Eu o socotesc abia din 4 ianuarie. Înainte, cu sãrbãtori şi ameţitoarea lunã decembrie, era mai plinã ca o zi de şcoalã în timp de teze.
În vacanţã am avut de toate: timp sã mã trezesc cu râsul molipsitor al fetelor mele, sã mã bucur de farmecul lor, am redescoperit cã ele douã sunt nişte comori mai presus de orice, sunt minunate! Timp sã povestesc cu B., minunatul meu soţ, sã vãd cum dupã atâta vreme vocea şi zâmbetul lui mã farmecã la fel ca odinioarã.Timp sã îmi numãr binecuvântãrile şi sã fiu extrem de mulţumitoare. Da, vacanţa a însemnat timp de familie.
Şi nu doar de familie. Au mai fost şi persoane care dupã unele definiţii se pot numi prieteni.(Nu mi-o luaţi în nume de rãu, experienţa m-a fãcut reticentã la folosirea acestui termen). Şi a fost voie bunã, veselie şi sãrbãtoare … Gustul tortului aniversar mi-a fãcut vacanţa dulce. N-am avut parte de zãpadã vacanţa aceasta. Trec pe lista de recuperat în aceastã iarnã.
Da, a fost vacanţã şi a fost frumos, de-acum începe un alt semestru. Cât de frumos va fi? Atât cât îl voi valorifica.
Sunã! – oare de ce cred elevii cã doar ei se bucurã de pauze?
Posted by chrina on ianuarie 16, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/16/despre-vacanta-2/
***
Greșim în momentul în care ne fixăm așteptări irealizabile. Nu e normal apoi să fim dezamăgiți ?! Cine poate transforma imposibilul în fapt?! Sau confundăm planul cu povestea. În special la început de an facem planuri, și ne trezim scriind povești. Iar în povești totul e perfect- până și Făt-Frumos e lipsit de orice defect- . Viața însă e cu bune și rele, și dacă tindem doar spre perfecțiune se prea poate să nu o găsim. Ce vreau să spun e că fericirea nu implică perfecțiune, nici a ta, nici a celor din jur. Nu mai fă din ea o condiție, nici o scuză. Caută însă să te schimbi mereu în bine, dar nu aștepta să ajungi la capăt să fii fericit. Bucură-te la fiecare pas pe drum. Căci imperfecțiunea ta poate fi completată de calitățile altora, și uite-așa se poate.
Posted by chrina on ianuarie 13, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/13/2778/
+ 1
Hai că mai socotesc, deși profesia și structura sufletească mă determină să creez rime, din când în când trebuie să mă opresc și să calculez. Acum adun. Ce anume? Bucurii răsfirate prin ani, zâmbete împrăștiate prin zile. Mai deunăzi scădeam. Făceam strigarea clipelor petrecute în compania prietenilor și-mi ieșeau parcă mai puține. Și oglinda arăta atât de elocvent vina că nici nu mai număr în direcția respectivă nimic.
Fie mai mulți și ei, anii. Din când în când, odată la 12 luni mă opresc și-i adun. Apoi ridic o sprânceană și-mi spun că deja e serioasă gluma și așa ar trebui să fiu și eu. De-acu încolo …
Posted by chrina on ianuarie 12, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/12/1-2/
Ingredientele zilei frumoase
O rază de soare, un zâmbet, o vorbă bună rostită, o alta scrisă, o mână ce mă ține, un umăr pe care mă plec, câțiva prieteni cărora le pasă, cântecul copilului și râsu-i cristalin, gustul sofisticat al mâncării simple, neapărat o ceașcă de cafea, și apoi timp… timp de calitate. Mai se poate condimenta cu un gram de umor, nițică ironie, înțelegere și răbdare și ca să fie perfectă ziua, se mai adaugă ceva neașteptat, simplu și potrivit.
Posted by chrina on ianuarie 12, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/12/ingredientele-zilei-frumoase/
Ne complicăm …
În copilărie e simplu să-ți faci prieteni. E necesar doar să aveți predilecție pentru aceleași jocuri. Nu contează nici un alt detaliu decât disponibilitatea jocului. E cel mai simplu timp al celor mai fericite prietenii. Fetița mea se alege la fiecare ieșire în parc cu niște prietene în plus. Procedează cam așa : ”Eu sunt Raissa, ea e surioara mea, Nati. Cum te cheamă? Vrei să ne jucăm împreună? ” Veți spune că acestea nu sunt prietenii adevărate, și după unele definiții, aveți dreptate. Vă întreb doar, ce își doresc copii mai mult de atât?! Pentru ei e destul!
Apoi, în adolescență apar criterii mai sofisticate după care ne alegem prietenii: gustul în materie de aproape orice – muzică, filme, cărți, oameni, vestimentație, apoi modalitățile preferate de a petrece timpul liber, modul de a reacționa la succesul sau falimentul personal, puterea de a susține în situații dificile… Și neaparat, calitatea de a nu judeca și de a păstra secretele. Prieteniile adolescenților sunt la fel de tumultuoase ca ei. Se situează între ”totdeauna” și ”niciodată”, și indiferent cât le-am analiza, în acea perioadă sunt foarte importante. Îmi amintesc și acum ce mult au contat prietenii mei de atunci. Enorm!
Apoi, nici nu știu cum să numesc perioada următoare … tinerețe?! E prea vag termenul. Dar fie! Tinerețea de dinainte de a te căsători. Ultima perioadă în care e simplu să îți faci prieteni. De ce? Pentru că încă e raportul de la individ la individ. După căsătorie trebuie să existe afinități și între cupluri, adică să-ți fie ok și partenerul celuilalt, modul în care se relaționează unul la altul în public, modul în care se dezaprobă unul pe celălalt , apoi când apar și copii în ecuație, e și mai dificil. Trebuie să îți placă atât adulții cât și copiii, felul în care sunt educați aceștia … credeți-mă! Complicat de-a dreptul. Singura parte bună, care să compenseze această dificultate e, că după ce te căsătorești, nevoia de prieteni scade în intensitate. Partenerul devine cel mai bun prieten, la modul concret. Și dacă mai sunt lucruri pe care ai nevoie să le împărtășești sunt cele de importanță medie, spre neimportant. Așa apar prietenii de ocazie…
Prietenii însă, indiferent cum îi denumim în clasificările noastre, sunt prețioși în orice etapă. Indiferent câte taine sau lucruri banale le împărtășim, locul lor în viața noastră e unic.Faceți-vă, deci, prieteni cât sunteți tineri, și apoi încercați să îi păstrați .. . Mai apoi devine aproape imposibil. Prea ne complicăm noi și toate ramificările noastre …
Posted by chrina on ianuarie 9, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/09/ne-complicam/
Timp liber
În sfârșit sunt în posesia prețiosului ”timp liber”. Cât am tânjit în fascinanta mea lună decembrie după o săptămână ca asta …. Fără alte proiecte stresante și urgente, fără alarme de neignorat în zori, fără absolut nimic în program. Și e cu atât mai prețios acest timp, cu cât majoritatea persoanelor din jur au fie servici fie sesiune.
Singura mea problemă e, ca nu cumva să nu-l prețuiesc la maxim, ca nu cumva să dorm ori prea puțin ori prea mult, să nu umplu zilele cu prea multe activități de relaxare sau să le las prea goale…. Aș vrea să profit la maxim de vacanță. Să găsesc echilibrul perfect între odihnă, și citit sau joc. Între statul în casă și plimbat așa aiurea prin orașul luminat în fapt de seară. Îi dau eu cumva de capăt, neapărat până sâmbătă.
Posted by chrina on ianuarie 9, 2012
http://chrina.wordpress.com/2012/01/09/timp-liber/
