Chrina

Uneori asa este, cotidiana doar. Nimic iesit din comun, nimic ce sa merite sa te trezesti cu pasiune si sa arzi de nerabdare sa incepi o noua zi. Doar o rutina continua intre reperele deja cunoscute. Si noi tindem sa devenim atat de comuni, de banali. Ne aliniem si ne conformam unui stil de viata in care si hainele noastre seamana, si frezele, si domeniile de interes; si muzica pe care o ascultam e aceeasi poate si dramele personale au influente puternice din dramele celorlalti. Ne pierdem in cotidian, ajungem la anonimat. Traim o viata de reflex in care doar reactionam la stimului externi fara a putea crea ceva propriu.

Cred ca acesta e pericolul cel mai mare care ne paste! Am fost creati speciali, unici, valorosi. Si noi devenim doar unul din multime. Ni s-a dat potential si noi il risipim in lucruri care oricum nu conteaza. Traim fara mesaj. Ne vom trezi odata, si vom incerca sa reparam ce am risipit. Poate vom si reusi, dar nimeni nu ne va reda ce am irosit, minute, ore, zile, ani… Unele lucruri ni se dau doar odata!

Ideea e urmatoarea: hai sa iesim din cotidian! Hai sa ne placa viata noastra, sa o facem sa fie atat de faina incat sa savuram fiecare clipa! Sa fim constienti ca zilele noastre sunt asa cum ni le facem, ca inatmplarile bune sau rele din ele determina doar reactii ale noastre, si aici iar putem alege. Sa alegem sa vedem partea plina a paharului.  Sa fim cine am fost meniti a fi, chiar daca asta ne va face ceva mai diferiti de restul. Nu e rau a fi diferit, e rau a fi anonim.  

Viata poate fi cotidiana, da nu e neaparat sa si fie. Deci?

Ps. A mea nu e!

Fiica-mea a cules ieri panselutele din jardiniera si l-e aruncat pe iarba, ca sa fie frumoasa si iarba, mi-a explicat. Risipa, mi-am spus eu, si m-am gandit la sarbatoarea de maine. Cam asa ceva s-a intamplat si de Florii, cand l-au intampinat. Nu pentru ca El nu era Rege, ci pentru ca nu era aducatorul unei imparatii pe care ei o voiau, o asteptau. Si au preserat flori inaintea Lui pe acelasi drum pe care peste o saptamana vor presara condamnarea Lui la moarte, fara a sti ca asa deschide drum spre Imparatia pe care o aduce.

Florii,deci la multi ani pentru Florini si Florine, Camelii si Narcise si… pentru Crine! (de cand ma stiu incerc sa ma includ in acest sir de La multi ani!) Si pentru toti: nu risipiti florile de Florii! Presarati-le la picioarele Lui, dar intelegeti-i corect Imparatia!

Hahaha!

Asta e reactia! Asta a fost si reactia mea initiala prima oara cand mi-a trecut fugitiv prin minte ideea. Si mi-a luat cam 3 luni sa ma obisnuiesc cu ea, si ca asocierea numelui meu de cuvantul “blog” sa nu ma faca sa ma intreb “de ce?” De fapt intrebarea e “de ce nu?” Chiar asa, ce m-ar tine?! Mai evadez si eu printre prietenele mele de demult, literele, cuvintele. Asadar, uite-ma! Ha, ha, ha!