EGOismul altora, al nostru…

Nu se spune aşa direct, dar se înţelege repede. După nici 5 minute în care interlocutorul a transformat bunătate de dialog în monolog la persoana I. Egoiştii… sunt peste tot. Îi văd cu stupefacţie uneori purtând chipuri ale oamenilor care ştiau vorbi şi despre alţii. Odinioară. Dar ceva s-a schimbat. Cândva, cumva au ajuns centrul universului. Şi trebuie să ne convingă pe toţi.  Ne caută, ne povestec de cât de buni sunt ei (pentru a-i aproba), sau cât de slabi (pentru a-i contrazice). Să-i invidiem, să-i compătimim, să-i încurajăm, să-i lăudăm sau  să ne mirăm pur şi simplu… De bine, de rău, nu contează! Despre ei să se vorbească doar. Unii sunt egoişti ca stare de fapt, alţii aşa manifestă convalescenţa unei crize mai mari, şi deci le trece.

Mie nu-mi plac !Mă obosesc! Instinctiv am început să îi evit. Îmi consumă energia şi timpul fără de folos. N-aţi observat că unui egoist trebuie să îi repeţi aceleaşi lucruri la nesfârşit? Fărăr efect… O luăm şi azi de unde am luat-o ieri, nu de unde am lăsat-o. Da! Există o doză de egoism în fiecare, acea tendinţă de a ne îngriji şi feri de pericol, acea bază pentru demnitate şi respect de sine. Acea nevoie de a fi ascultat, înţeles… Uneori e chiar indicat să fii „egoist”! Dus la extremă însă egoismul pune pe socul eul şi aşteapta ofrande.

Egoiştii nu ştiu şi nu pot iubi decât propria persoană. E greu de trăit cu ei. Sunt când mândri când complexaţi. Te acaparează, se lipesc de tine, ureche gata să  îi asculţi şi să îi crezi. Dacă le spui ce au nevoie să audă, ai găsit persoana care te va saluta de câte ori  te va vedea, în lumea fizică sau virtuală. Şi sunt fragili! Făcuţi din porţelan, o simplă neatenţie şi se sparg. Şi te rănesc şi pe tine când se sparg.

Egoismul altora  nu îl lasă pe al nostru să îşi intre în drepturi, nu-i oferă acel minim necesar unei relaţii. Acel „ce mai faci?” şi pauza cât pentru a primi un răspuns. Şi astfel mor prietenii ucise de eul prea pronunţat al unora sau altora. Este şi egoismul, răul ce nu vine singur, dar care vine. În neaşteptate moduri şi chipuri.

Nu îmi plac egoiştii, deci nu voi deveni una 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „EGOismul altora, al nostru…

  1. adela

    cred ca egoismul se formeaza. dar e greu sa renunti la el. sa intelegi ca nu , nu esti tu buricul pamantului.
    mi-ai creat intrebarea: sunt oare o egoista? (cu oamenii dragi mie, cu restul nu-mi bat capul)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s