Un covrig? … Nu mersi!

Ploua mărunt şi praful de pe stradă se transorma într-un noroi cu miros de primăvară. Dar era şi cald. Nu se grăbea nicărieri, liniştea ei contrasta graba picurilor. Stătea pe bancă şi privea. Căuta printre toţi grăbiţii pe cineva, nu oricine, acel cineva care merită să fie aşteptat oricât în ploaie chiar fără umbrelă. În gândurile ei multe ca picurii, el avea să vină să-i facă ordine în suflet. Dorea să-i ţină companie în sortarea sentimentelor şi în cele ce reflexive, dorea o influenţă. El trebuia să fie înţelept ca magii şi puternic precum muşchetarii pentru că era rupt din poveste. Ideal, el nu trebuia să aibă vre-un cusur. O personificare a iubirii, prezenţa lui asortată fineţii ei îi va conferi o alură de basm. Toate celelalte îi vor zări povestea şi o vor aplauda fără reţineri, poate cu puţină invidie. Da! Are nevoie de acest nou statut în ochii celorlalţi. El va fi intregirea ei. Va fi mai specială. Mai valoroasă. O pereche de pantofi maro se opresc lângă ai ei, verzi şi uşor de noroi pe vârf. Se aliniază în paralelel, şi cineva, un el se aşează pe bancă. Fără umbrelă, o priveşte liniştit şi întreabă:

– Un covrig?

Cu sare, un covrig banal, comun cumparat de la colţ… Unde se potriveşte asta în toate poveştile?! Mai bine lasă!

– Nu mersi!

Şi pantofii verzi se pornesc în direcţia opusă, căutând o altă ploaie, cu alţi picuri, altă bancă, un alt „el ” dintr-altă poveste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s