Idee de film: EVAN ALMIGHTY

Sau Bruce Almighty 2, cu Morgan Freeman şi Steve Carell. Nu e chiar o continuare a celebrului film cu Jim Carey, doar porneşte de unde s-a încheiat precedentul: Evan Baxter prezentator de ştiri. Câştigă campania electorală, ajunge congresman şi se mută într-un alt oras cu familia. O masina mai bună, o casă imensă şi câteva rugăciuni seara înainte de culcare copiii pentru câinele găsit, vizibilitate şi vreme mai bună, pentru excursie, iar soţia s-a rugat pentru a deveni mai apropiaţi ca familie.

Evan doreste să îşi împlinească sloganul electoral de a schimba lumea. Dumnezeu, interpretat de Morgan Freeman îi cere să construiască o arcă. Exact ca Noe, după modelul biblic, având acelaşi scop final, a evita potopul. Această situaţie e sursă de comic: împotrivirea lui, modalităţile de convingere, reacţia celorlalţi, a familiei, preţul plătit, iar în final rezultatul. Fiind o comedie, sunt exagerări pe ici pe colo, privit superficial poate fi luat şi ca o parodie a întregului episod biblic, dar dacă ascultăm şi citim mai cu atenţie titrarea putm deduce câteva idei faine din el. Chiar vorbeam cu B. despre cum a fost şi pentru Noe porunca. Sigur a avut o încărcătură de ridicol chiar şi atunci. Ne gândeam cum ar fi să ni se ceară nouă aşa ceva…. Personajul el mai simpatic din film mi-a părut asistenta lui, Rita, care avea câte-o explicaţie amuzantă pentru fiecare etapă a lui Evan.

Idei desprinse: lui i s-a cerut să contruiască doar barca, i sa dat necesarul, potopul era responsabilitatea altcuiva. Prea des ne asumăm mai multe prerogative decât e necesar. Apoi, cel mai important pentru o familie e timpul petrecut împreună, timpul de calitate. Casa mai mare, maşina mai bună, funcţia mai importantă sunt mijloace nu scopuri. Când toţi îl considerau nebun pe tatăl lor, băieţii îl plăceau mai tare că aveau activităţi comune.” Ne place mai mult de tine în postura de tip nebun. Petreci mai mult timp cu noi şi eşti acasă mai mereu.”

Replici de menţionat: Mi-e indiferent, casă nouă, acelaşi vechi tată… fiul său. ” Oamenii vor să schimbe lumea, dar nu ştiu cum să înceapă. Ştii cum să schimbi lumea, fiule? Prin câte o faptă bună la vremea ei.”- Dumnezeu către Baxter. Tot „El” vorbind cu soţia lui Evan despre Arca lui Noe. „Ştii, mulţi nu au înţeles povestea asta. Ei cred că e despre mânia şi furia lui Dumnezeu… Ei bine, cred că e o poveste de dragoste, despre a avea încredere unul în celălalt. Până şi animalele şi-au făcut apariţia împreună cu perechea lor. Au stat alături de celălalt, unul lângă altul. La fel ca Noe şi familia lui. Toţi cei din arcă au stat unul lângă altul.” Şi partea mea preferată din film, replicile ce îl fac mai mult de-o comedie de duzină :” Dacă cineva se roagă pentru răbdare crezi că Dumnezeu îl înzestrează cu răbdare? Sau îi oferă oportunitatea de a fi răbdător? Dacă se roagă pentru curaj, crezi că Dumnezeu îi oferă curaj sau oportunitatea de a fi curajos? Dacă cineva se roagă pentru ca familia să fie mai apropiată, crezi că Dumnezeu le oferă acest sentiment plăcut? Sau le oferă posibilitatea de a se iubi unul pe celălalt?”

Vizionare plăcută, şi dacă o veţi face doar pentru a mă contrazice! E un film relaxant zic eu!

6 gânduri despre „Idee de film: EVAN ALMIGHTY

  1. Carcotasu

    Eu l-am vazut demult. Poti invata multe din el. E un film ok dar nu extraordinar prin prisma faptului ca unele faze te fac sa te intrebi daca nu cumva este un film care se adreseaza copiilor (vezi faza cu apele care au dus arca pana in fata Congresului american fara ca strazile din Washington sa fie inundate). Ridicol, asa cum spui tu Crina…

    Răspunde
  2. manu

    Mie personal mi-a plăcut din cauza acestor mici şi subtile mesaje pe ici pe colo.

    Legat de exagerări, e comedie, sunt la locul lor, nu văd problema.

    În rest, pot spune că ceva filmul ăsta demonstrează un lucru extrem de important care mulţi îl trec cu vederea: se pot face filme bune din mesaje biblice, nu e chiar aşa de plictisitoare Biblia cum vor unii să o facă să pară.

    Răspunde
  3. jurnalulflorentinei

    Crina,
    mi-ai luat-o înainte, oarecum.

    Am (re)văzut filmul nu demult. Il propusesem spre „disecare” pe Neria – forumul femeilor creștine.
    Acum, cu articolul tău despre el, am revăzut notițele mele, pe care le-am luat în timpul (re)vizionării filmului, și am constatat cu uimire că am notat, ca și tine, aceleași idei(replici).

    Numai și pt ele merită vizionat și apoi discutat pe marginea acestor idei speciale, strecurate printre imagini, idei, replici comerciale.

    „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”

    Răspunde

Lasă un răspuns către Carcotasu Anulează răspunsul