Reduceri 80 % *

*la articolele de vară şi nu numai

Dacă apare asta pe vitrină, e același procent,  ca al reducerilor, să intru şi eu în magazin. Şi nu doar eu. Ne atrage ca un magnet orice chilipir, şi mai ales noi, femeile, nu prea reuşim să opunem rezistenţă. Şi în prag de toamnă ne cumpărăm maieuri pentru vara viitoare, şlapi de plajă pe care îi vom purta prin casă în cursul iernii și multe alte lucruri de care nu avem  neaparată nevoie. Le cumpărăm pentru că ne atrage ca o magie suma care rezultată făcând o scădere între primul preţ de pe etichetă şi ultimul, cel plătit. În România puţine magazine au împrumutat din amploarea reducerilor de dincolo, dar noi românii am și prins gustul. Ce e rău în asta? Absolut nimic atâta vreme cât nu generalizăm. Reducerile pot fi la obiecte, haine, vacanțe, bilete de avion… dar vor fi mereu lucruri ce nu se pot cumpăra cu bani, bonuri sau card. Şi pentru că nimic bun nu vine gratis, preţul nu se modifică: încrederea, profesionalismul, numele bun, prietenia, iubirea, fericirea celor dragi nu intră nicicând la reduceri, pentru că nu sunt articole de sezon. Nu se face lichidare de stoc pentru că sunt indispensabile. Aşa că şi în sezon de reduceri trebuie să plătim scump lucrurile valoroase. Nu ne putem permite să fim economi, am pierde prea mult! Reduceri? Profitaţi! dar,  nu generalizaţi. Bine, fie. Vă fac reducere la viitorul articol. Maine veti economisi  80% din timp citind pe blogul meu. Aşa, ca în final de sezon de reduceri!

Anunțuri

3 gânduri despre „Reduceri 80 % *

  1. Bpaty

    Crina esti tare! Deci urmatorul articol ar trebui sa fie de aproximativ 5 lini :)))
    La noi se pune semnu de reducere, si cand intri inauntru, lucrurile is si mai scumpe ca saptamana trecuta!

    Răspunde
  2. Bpaty

    Nu ma prea atrag reducerile 🙂 sincer. Dar vine o zi 🙂 in Noiembrie, ii zice Black Friday, chiar dupa ziua multzumiri (Thanksgiving day). Reduceri peste reduceri, la orice magazin.Nu am fost ani trecutzi, prea aglomerat, trebe sa asteptzi in linie cine stie cat. Anu asta trebe, bebe shopping :))) yeee!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s