Idee de carte: Încă o zi, Mitch Albom

Am citit recent o carte care mi-a plăcut tare mult. Am dat-o mai departe, la încă două persoane şi impresia bună lăsată şi asupra lor m-a determinat să îi fa reclamă pe blog, adică să v-o recomand.

E o carte despre familie şi puterea transformatoare a iubirii necondiţionate. Charley Benetto, fost jucător de baseball, ca urmare a alegerii de a fi băiatul tatei (Poţi fi băiatul tatei sau băiatul mamei. Dar nu şi una sau alta îi spusese odată tatăl său) a ajuns un om sfârşit. Pierzând totul: carieră, familie, decide  că viaţa nu mai are rost. Se întoarce în localitatea natală pentru a revedea locurile copilăriei. O regăseşte pa mama lui şi revederea stranie îi stârneşte amintiri şi îi oferă răspunsuri la întrebări la care adolescent fiind a refuzat să le asculte. Mama prezentă aproape pe fiecare filă, e descrisă realist cu bune şi cu rele. E mama care îşi iubeşte copiii şi se sacrifică pentru ei fără a cere recunoaştere şi apreciere, care în final poate spune că a făcut exact ce a vrut: a fost mamă. E mama puternică şi înţeleaptă care se ştie descurca şi căsătorită şi singură. Raportarea ei la Chick nu lasă loc nici unei nesiguranţe legate de locul lui în inima ei. Din prima zi de şcoală îi strecoară bileţele cu sfaturi practice şi încurajări, încheiate toate la fel „te iubesc în fiecare zi”.  A ştiut să îl încurajeze şi să creadă în el, poate de aceea la moartea ei constată „Mamele alimentează anumite iluzii cu privire la copiii lor şi una din iluziile mele era că îmi plăcea de mine pentru că şi ei îi plăcea. Când a murit ea a murit şi iluzia asta.” Ziua  care i se dă pntru a o petrece cu mama lui este decisivă.

Rânduri ce mi-au reţinut privirea:

„Când eşti putred în tine însuţi, devii la fel pentru toţi ceilalţi, chiar şi pentru cei pe care îi iubeşti.”

” Trebuie să îi laşi pe oameni aproape de tine. Trebuie să laşi cale liberă spe inima ta.”

„O zi petrecută cu un om pe care îl iubeşti poate schimba totul”

Anunțuri

8 gânduri despre „Idee de carte: Încă o zi, Mitch Albom

  1. Victor Ionescu

    Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul crestin http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Cautam colaboratori pastori, psihologi si psihiatri crestini care sa ofere consiliere homosexualilor dornici de schimbare din bisericile evanghelice, dar nu numai. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.

    Răspunde
    1. Asztrid

      Sunt in totalitate de acord cu Chrina.
      Albom abordeaza in cartile lui teme foarte interesante dar parca nu reuseste sa le redea acea profunzime.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s