Unii oameni sunt parşivi

Pur şi simplu aşa sunt ei. Nu trebuie să faci nimic pentru că parşivitatea nu se merită. Dacă te-a tratat cineva astfel, să ştii că nu e vina ta, e vorba de limitările lui. Nimic din ce ai fi putut spune sau face nu merita un astfel de tratament. Parşivii sunt cei mai goi oameni. Plini de frustrări se uită cu jind la ce au şi sunt alţii, se dau drept prieteni, iar apoi şi pe mai puţin de 30 de arginţi te vând. Oricui. Vânzarea ta este cam singura lor sursă de venit. Dar atitudinea lor faţă de tine nu se va schimba. Se vor da în continuare drept prieteni, te vor provoca să ai încredere, ţi se vor vârî în suflet până îţi vor fi chiar simpatici, apoi iar. Ceva din ce spui sau faci va fi de dat altora. Te vor săpa pe la spate, fără ca să ştii cine împrăştie veninul. Vei fi şocat şi te va durea când vei vedea cine e Iuda. Mda, unii oamneni sunt josnici. Când îi descoperi, fruntea sus şi evită-i. E uimitor ce frumoasă poate fi viaţa fără tovărăşia lor. Nici nu le vei simţi lipsa.

Anunțuri

4 gânduri despre „Unii oameni sunt parşivi

  1. Alex

    Trist dar adevarat, adevarul doare uneori, traiesti cu oameni care aparent iti sunt alaturi dar defapt doar asteapta sa le pici in plasa sa iti destainui sentimentele si trairile ca ei sa poata sa foloseasca asta in potriva ta. Abea acum imi dau seama de ce ma simnt atat de singur si totusi sunt inconjurat de atatia „oameni”

    Răspunde
  2. Alex

    Da asa este… dar nu va mai fi pentru mine, am deschis bine ochii si de acum oamenii care ma vor inconjura vor fi alesi din cei cu sufletul curat sinceri si devotati, imi place adevarul oricat de crud ar fi el, nu as fi atat de revoltat impotriva oamenilor de genu daca macar ar avea curajul sa imi zica in fata tot ce fac ei pe la spate zambind.
    Cel ce minte azi pentru tine, maine va minti contra ta. Richard Wurmbrand

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s