Din seria un părinte linştit e cel cu copilul investigat la cel mai mic semn de întrebare alt episod. În vară, după un plâns mai cu foc Raissa mi-a dat iar emoţii ajungând în punctul de a-şi pierde cunoştinţa. Urma să plecăm la munte aşa că am sunat medicul de familie să ne sfătuim. Mi-a spus că nu e mare lucru, poate fi spasmul hototului de plâns dar să mergem să facem un EEG să fim siguri. Păţiţi cu spitalul de copii, cerem alternative private… nu există, deci tot în incinta sus menţionată ajungem. Să nu mă pierd în termeni medicali vreau să iau cu mine un translator, dar ia-ţi cumnata asistentă de profesie de unde nu e… aşa că, prin eliminare, numai noi 3, doi părinţi îngrijoraţi şi un copil care nu ştia ce se întâmplă, ne prezentăm la secţia primire a Spitalului de copii. Înăuntru, o surpiză. Modernizaseră tot, aveai impresia că au ajuns şi ei în secolul curent: aparatură nouă, personal tânăr şi zâmbitor. N-am aşteptat deloc, deşi mai erau pacienţi, modul în care e structurat permite consultarea mai multora odată. Toate bune şi frumoase, atâta că nu pot face EEG, doar dimineaţa. Am vrea să ne internăm? Sigur că nu! Copilul e sănătos, părinţii se voiau liniştiţi.Bine, îi fac un consult de rutină, după care ne întreabă când a văzut ultima oară medicul de familie… că parcă i se aude un susur la inimă….. Şi uite-aşa am dobândit eu un susur la a mea, pe două voci încă. Se oferă să ii facă un EKG. Lămurim copilul că îi va face o poză la inimioară, dar nu au aparat ca mama şi tata, să stea cuminte până îi pune electrozii respectivi pe piept. Copilul, cuminte, stă. I-am promis că vom vedea dacă are inimă bună sau nu. O leagă de mânuţe, de picioruşe, şi începe să îi fixeze electrozii repectivi. O singură dată Raissa m-a întrebat: mama, ce se întâmplă cu mine?! Partea bună e că m-au lăsat să stau aproape de ea, să îi tot şoptesc. Partea rea era că nu reuşeau să îi fixeze nicium un electrod, nu din vina ei, efectiv nu se lipea. După 15 minute de strădanii încununate de succes, dă să printeze şi… se prinde foaia in printer… Altă foaie, şi de la capăt. Copilul de 3 ani stătea cuminte şi aştepta să fie gata. Citesc toate cadrele de la primire EKG, şi nu nu se vede nimic. Dar să cheme specialistul. Sună. În câteva minute coboară, se uită pe foaie. Nu, nu are nimic. Ia stetoscopul şi o ascultă, nu se aude nimic anormal. Şi cam atât.
Concluziile?! Cele mai importante sunt că Raissa e sănătosă. Despre diagnostice şi spitalul nostru de copii mulţi ar avea multe de spus. Eu îmi văd partea plină a paharului, n-a trebuit să ajung la Cluj să se infirme diagnosticul greşit. Bine că tot ei au stins furtuna din pahar. Să fi fost amatoare rezidenta ce mi-a creat mie palpitaţii, să fi fost exces de zel?! Nici o explicaţie nu justifică nimic. Tehnica poate avansa, ideea e să avansăm noi, oamenii. Să devenim profesionişti în ceea ce facem. Da! Au salarii mici, volum mare de lucru… dar eu ce vină am?! Sunt tot bugetar ca şi ei, şi am aşteptarea să fiu tratată corect, dacă sufăr, iar de nu să nu mi se inventeze boli pentru a avea tratatment. Deci, numai pe la spitale să nu ajungi…
Chrina 
bietu copil.
si pe mine m-or pus pe o masa din aia cu electrozi. si mie mi-or gasit susur la inima.
biata maicamea si pe la ecografuri o fost cu mine.
si pana la urma uitama. perfect sanatoasa.
saraca Raissa, Ma bucur ca nu are nimic. Sa stii ca incep sa inteleg cauza din care cat mai multe persoane merg in ungaria sau chiar mai departe, austria, germania la consultatii :). Am o prietena si are ceva probleme si i-au spus ca nu va avea copii niciodata, tanara fara copii inca, a fost disperata. Am intrebat aici medicii si au spus ca poate avea copii, trebuie operata si atata tot.
Concluzia: in Romania din pacate sunt multi medici f. incompetenti, lucrul care rezulta din faptul ca examenele se pot plati. Si credema stiu pe cineva care a terminat facultatea de medicina de la distanta si a platit toate examenele. Persoana respectiva nu va profesa dar sunt multi care profeseaza. Gata termin, pana nu ma enervez prea tare, ca si scriu un roman atunci :))
Hmmm, o fi fost un suflu functional, care poate sa apara si in caz de anemie…si care poate sa fie inconstant :)! bine ca nu are nimik insa!
EEG-ul efectuat pentru SPH (spasmul hohotului de plans) nu reprezinta o urgenta … deci nu se putea efectua la serviciul de garda. Alternativa exista: Ambulator Neuropsihiatrie infantila (NPI):)
🙂 Cami, din respect penru tine(ca imi imaginam ca ve ajunge sa vezi postarea) nu am scris mai categoric despre atunci. Raissa nu are nici anemie, i-m facut analizele acu un an, si EEG-ul i l-am facut la NPI, fapt care mi-a cauzat un alt post. Il pastrez pentru mai tarziu sa nu se interpreteze ca as avea ceva impotriva sistemului medical. Atata doar ca fiecare tangenta cu el imi da subiect de blog. Poate intr-o zi voi scoate un volum de nuvele, sper sa nu fie necesr sa adun atata material.
Promit sa scriu de bine daca se va ivi ocazia… Oh! Cat as vrea sa se poata scrie de bine….
:)))!! eu am avut experiente placute cu sistemul sanitar.. .nu-ti inteleg nemultumirea, Crina:P:))))) lol!!!
„susur”-ul la inima e fiziologic la varste fragede. Dar nu strica un EKG si mai ales o ecocardiografie pt excluderea unei malformatii nedepistate.
cat despre „aventurile” din Hospitale 😀 – asta e Romania. Si eu ca medic stau ore intregi la un consult pt mama sau apropiati, cu toate ca sunt asteptat. De-asemenea, la usa noastra stau oamenii buluciti cu orele (la serviciul de bronhoscopie) si nu stam nici sa suflam.
PS: Raissa e o scumpa, urmaresc replicile ei demne de-o colectie… fetita mea, Rebeca (are „apoape doi” anisori ) e si ea sursa de buna-dispozitie.
E chiar un fenomen precocitatea copiilor din ziua de azi.