Şcoala de după concediu

2699835734_e2d22d23261Au trecut patru ani, patru ani şi aproape jumate de când am lăsat şcoala şi copiii altora pentru a mă ocupa de ai mei; unul singur la început care a făcut cât trei, apoi încă unul cuminte şi liniştit care a compensat din plin prima experienţă de genul. După concediile aferente de îngrijire a copiilor mei am revenit la şcoală. Am regăsit clădirea nouă, acel mic loc al unei şcoli de cartier mărginaş, am reîntâlnit o parte din oamenii / colegii pe care i-am lăsat. Măsurându-mă cu ei am observat că m-am schimbat şi eu. O şcoală mică, ambiţii mari, asta am regăsit. Şi o serie de elevi pe care îi aseamăn doar fraţilor lor din generaţiile trecute şi pe care vreme de o săptămână am încercat să îi asociez unui nume. Obiectiv atins în proporţie de 75 %.

Elevii sunt … elevi! Între foarte buni, silitori, foarte leneşi sau cu CES,  cred că i-am cuprins pe toţi.  Majoritatea provin din familii modeste din punct de vedere financiar, le lipseşte deci obrăznicia copiilor de bani gata. Crescuţi la casă, unii sunt greu de ţinut în linişte vreme de o oră.  E necesară alternarea continuă a activităţilor de învăţare pentru a da randament. Sunt generoşi şi altruişti, împrumută stiloul cel bun colegului care nu are cu ce scrie,  sufletişti îşi asumă responsabilitatea faptelor (doamna profesoară, vă rog să o ieraţi că nu şi-a făcut tema, e vina mea, am luat din greşeală eu fişa ei. Vă rog să nu îi daţi punct negru). „Uită” mereu un singur lucru, să îmi reamintească să le dau la sfârşit de oră titlul compunerii săptămânale. Selectivă uitare, nu?!  Clasele  sunt puţin numeroase, eficienţa e mai mare. Ora are tot 50 de minute la şcoală, pauza este încă momentul preferat de toţi, pe coridoare se aleargă mai bine decât în curte în ciuda elevului şi  a profesorului de serviciu, încă se practică jocurile de pauză gen lipirea de mesaje pe spatele unora, scrierea cu cretă, punerea de piedici, ascunderea ghiozdanului…deci, toate-s vechi şi nouă toate.

Îmi iubesc meseria! Contrastez pe moment oboseala colegilor care nu au avut nici concediul meu prelungit ci doar rapoarte şi proiecte de scris, aşa, parcă la nesfârşit. Le facem dar pe toate, cu entuziasmul pe care îl ai doar atunci când ceea ce faci e ceea ce ţi-ai dorit mereu. Iar eu, care de prin clasa a VII-a asta mi-am dorit, la catedră nu voi fi mediocră. Urăsc mediocritatea indiferent de domeniu. Pe moment mă adaptez claselor, elevilor, caut compatibilitatea între mine şi ei căci fiecare clasă îşi are nota specifică .

Viaţa e deci frumoasă nu doar în vacanţe, căci viaţa e cum ţi-o faci !!

PS.

Una din cele mai frumoase imagini de săptămâna aceasta: ieri, în pauze, majoritatea colegilor stăteau în sala profesorală la geam admirând joaca copiilor cu zăpadă. A fost o imagine cât o mie de cuvinte. Eu aş fi vrut să fiu dincolo de geam… cred că şi ei!

Anunțuri

2 gânduri despre „Şcoala de după concediu

  1. Rodica Botan

    Ce diferenta intre ceea ce citesc aici si ce imi spune sora mea, profesoara de istorie la o scoala din Modesto California.

    Nu-i buna saracia…e grea …dar ea creste caractere. Copii crescuti cu belsugul n-au nici un avantaj in viata…n-au caracter, n-au respect, n-au dragoste de nimic.

    Povestile frumoase sint rare. Si cu toate astea acum citiva ani a fost in ziar dupa ce mama unei fetite care era mediocra la invatatura si-a schimbat pozitia fata de carte si dupa ce a terminat un an de istorie cu sora mea i-a spus mamei ca vrea sa se faca profesoara de istorie. Mama ei a urmarit progresul cu multa bucurie…vazind lectiile si amanuntele istorice pe care fiica ei i le povestea zilnic. Astfel incit a scris un articol la ziarul local…

    Dar asta este asa…un strop de apa intr-o galeata de nerusinari pe care atit elevii cit si parintii le arunca asupra profesorilor. Parintii au impresia ca toata educatia copiilor lor trebuie facuta de profesori, fara participarea lor…

    Educatia in america a devenit sub orice critica. Anul trecu fiica mea mai mare a pus copii in scala privata. Pentru anul intii la liceu platesc 900 de dolari pe luna…Dupa ce platesti taxele pentru trei copii nu mai ramine mult din salariu.

    Alti oameni prefera sa faca scoala acasa…si unii priceputi au mult succes asa.

    M-am bucurat sa citesc articolul tau. Intr-adevar am realizat ca in cazul tau…
    „omul potrivit este la locul potrivit.”
    Dumnezeu sa-ti dea rabdare si intelepciune.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s