V de la vacanţă. Începutul

V de la vacanta

V, vacanţă, s, soare, m, mare… de s-ar mai îmbogăţi limba română prin abreviere aş avea un cuvânt nou: VSM. Unii îl folosesc drept prescurtare pe mess şi înseamnă vai şi amar. Nu asta aş zice eu, ci vacanţă la mare. Bine hai întrebaţi, unde, dincolo sau la noi? La noi! De ce la noi? Pentru că … (motivele, personale, contextuale, nu le înşir să nu mi le contraziceţi).  Singuri sau cu …? Cu!  E altfel vara când o împarţi.

Drumul, teribil de lung, se trece mai uşor dacă îl segmentezi: în două, trei, cum vrei! Pe margine în zonele montane găseşti cu uşurinţă şi pensiuni şi localuri de servit masa.

Ce s-ar putea întâmpla unui turist pornit la drum? Să facem un exerciţiu de amestecare a realului cu ficţiunea şi să vedem ce iese.

Iniţial s-ar putea lăsa aşteptat de tovarăşi, apoi când socotelile curente s-ar fi încheiat, ar porni în ciuda acelor de ceasornic ce indică apropierea serii. Ar merge, merge, cale lungă până ce copilul ameţit de serpentine ar începe un “recital” de vărsături forţându-l astfel să mai reducă din pretenţiile de cazare şi să găzduiiască la cel dintâi loc întâlnit. Micul dejun s-ar putea servi  pitoresc la poala muntelui, în vreme ce aşteparea mezinilor ar fi plăcută graţie micului parc de joacă din dotare. Uite-o bulină roşie pentru turismul de la noi! Se prea poate să fi dat clasica hartă pe GPS, cum să se mai rătăcească astfel omul?! Să exemplific pentru cei lipsiţi de imaginaţie: s-ar putea ca şoferul să ia fix o secundă ochii de la drum cât să înghită puţină mâncare, atât de puţin încât doar la o intersecţie să nu fie atent: fix intersecţia ce dă în autostradă. Ce ar fi atunci? Ar putea ajunge pe autostradă, numa ce e drept însă în loc de Constanţa pe indicatoare să apară Bucureşti !

V. S. M. (vacanţă la mare!)pe litoral românesc.Statistic palmierii se amestecă cu algele adunate şi lăsate în neştire pe o parte de ţărm pentru a mai da un reportaj televiziunilor( a doua zi nu mai erau nici acolo). Pe plajă adaosul commercial este între 0 si 300 %. Statistică rece ce determină concluzii oficiale. Vacanţa la mare e cum ţi-o faci. La fel ca viaţa, unele lucruri sunt doar potenţiale, le transformi în ceva frumos sau nu. Să ştii să găseşti mereu bucuria, să vezi partea plină a paharului, să te bucuri, să te joci, să râzi e o alternativă mereu la îndemână.

Vacanţa mea la mare e super faină.

2 gânduri despre „V de la vacanţă. Începutul

Lasă un răspuns către monciu Anulează răspunsul