Obstacole

2343989594_2e368378c2

Copil fiind aveam o plăcere deosebită să escaladez orice mi se ivea în cale. Mama obişnuia să mă întrebe de ce nu mă ţine pământul, iar azi, mă văd în postura de a pune aceeaşi întrebare fetelor mele. Aşchia nu sare departe de trunchi, nu?

Îmi place acest aspect al copilărei, modul în  care un zid nu înseamnă oprire ci o nouă aventură. De ce, adulţi fiind, uităm asta şi ne oprim când întâlnim obstacole?! Adesea pornim la drum plini de entuziasm, plini de vise, găsim un obstacol şi ne oprim derutaţi şi confuzi. Apoi abandonăm. Ne strângem visele în bocceluţă, facem cale întoarsă asigurându-ne că spunem oricui că nu se poate, e o fundătură, un drum fără persective, să nu se avânte deci într-acolo.

Căutăm căi uşoare, sigure. Cât mai mult confort, cât mai puţin sacrificiu, şi cât mai multe reuşite. Ne sperie obstacolele, nu mai vedem imaginea de ansamblu. Uităm scopul si găsim preocupari mărunte. Stăm langă obstacol si.. vindem limonadă in loc sa il depasim si să ne implinim visul.Am pierdut parcă orice creativitate, orice strategie. Ne place mai mult să păşim pe drumuri bătătorite decât să deschidem noi vreunul.

Obstacolele sunt parte integrantă a zilelor noastre. Pe fiecare drum, pentru fiecare vis trebuie să înfruntăm câte unul. Nimic nu merge de la sine, nici nu se obine fără luptă. Lucrurile valoroase costă. Ajunşi în faţa vreunui obstacol putem să ne întoarcem, să ne uităm scopul iniţial sau, SĂ ÎL DEPĂŞIM. E şi aceasta o variantă. Nu trebuie să fim mereu înfrânţi. Nici să dăm bir cu fugiţii la primul greu. Fiecare obstacol trecut ne face mai tari, ne conferă şi mai multă încredere. Iar un optimist e mai greu de biruit nu?

Când eraţi copii, nu obişnuiaţi să vă căţăraţi? Cum de azi abandonaţi aşa uşor?

PS.

Un tânăr era ferm convins că scopul vieţii lui e să devină medic. A mers la liceu decis să transforme visul în realitate. Acolo a întâlnit şi primul obstacol. Se numea ” Eva” şi era foarte frumoasă, fermecătoare chiar. Azi, student fiind la facultatea de filosofie, încearcă să se definească. Obstacolul lui poartă acelaşi nume Eva, şi încă nu l-a depăşit deşi.. putea!

Anunțuri

4 gânduri despre „Obstacole

  1. narcisa

    poate ca de aceea abandonam asa de usor obstacolele in loc sa le escaladam pt ca am pierdut naivitatea copilariei. 😦
    Noroc ca mai avem in jurul nostru copii de la care sa invatam (nepotica mea tocmai invata sa urce singura scarile- daca ar fi dupa noi „adultii”, cel mai bine ar fi sa nu urce ca sa nu cada).

    Răspunde
  2. chrina Autor post

    curajul, naivitatea…. accesorii de top ale copiilor!
    De-ar fi fost dupa mine nici ale mele nu ar fi invatat prea curand sa mearga, tot de teama de a nu cadea :))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s