Ce fac oamenii cu minusurile lor? Carențele, cum le tratează? Mai e cineva doritor sa le schimbe? Acum va interveni scuza că oamenii nu se pot schimba! Corect! Ei nu pot! De aceea am primit în dar pe Hristos în lume. Poate El! Și totuși, prea des ținem la defectele noastre, le motivăm, le scuzăm, le explicăm sau le mascăm. Cât de greșit!
Scuzele, cine nu le știe? Da la clișeul ”nimeni nu-i perfect” până la învinuirea altora pentru tot ce nu suntem nu e un drum așa de lung nici așa de pustiu. Prea mulți merg pe el! Practica motivării e folosită atât de des încât, mai că nu ne pare răul, rău, greșeala, greșeală. Există un motiv care a generat-o, pretindem că e doar o întâmplare. În preajma sărbătorilor însă am avut ocazia să mă izbesc de câteva măști pe care apropiați de-ai mei le atribuie carențelor proprii. Zgârcenia mascată cu scuze etice (a spune că nu-ți lași copilul să creadă în Moș Crăciun invocând importanța sincerității față de cel mic, când de-ar fi să fie sincer ar fi trebuit să admită că nu dorește să plătească darul, în rest, nimic de obiectat), neiertarea mascată de indiferență și nepăsare. Orice mască am pune, carența poartă același chip, noi în schimb vom deveni mai falși.
Cine e perfect? Absolut nimeni! Ce facem atunci cu ce ne lipsește? Căutăm să fim mai buni sau folosim acele lucruri ca mască pentru individualismul și răutatea noastră?! Cât de urât! Ce dezamăgitor! Până la urmă, poți spune ce vrei, vei fi cunoscut pentru CE EȘTI! Caracterul e important! Luptă pentru al tău! Nu mai scuza nimic, nu motiva, nu masca! Recunoaște și fă pași spre ce ești menit a fi!
Să aveți un an în care să fiți mai buni!
Chrina 