Învățabil ?!

Când spun învățabil, mă refer la acele deprinderi bune, altfel aș folosi termenul influențabil.

Una din cele mai mari calități ale unui om este aceea de a fi învăţabil. Acest fel de-a fi face mai mult decât toată știința, și asta pentru că în limitarea noastră, cu siguranță, oricum nu le putem ști pe toate. Iar atunci când ești învățabil, ești deschis nu doar la cunoștințe ci  și la atitudini. Și în cele din urmă avem de învățat de la fiecare câte ceva, totul e doar să avem inima și mintea deschisă.

E în regulă să fim selectivi în ceea ce privește oamenii care ne înconjoară, nici nu se poate altfel. Există anumite afinități care ne fac să fim prieteni. Nu trebuie însă decât să fim deschiși pentru a accepta că ei, acești oameni din jur, au multe părți bune, iar în unele puncte forte ale lor, noi suntem slabi, și e bine să învățăm de la ei. Sună frumos și simplu în teorie, nu? Ce ne ține însă departe de practică? Orgoliul și încăpățânarea. Falsa impresie că a admite că nu ești perfect te face să fii mai mic în ochii altora. Adevărul e altul însă, cine recunoaște că mai are de învățat e cu mult înaintea celui ce crede că le știe pe toate.

Anunțuri

3 gânduri despre „Învățabil ?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s