alții au rămas mici

Creșterea e un atribut normal al oricărei ființe vii. Mă uit la fetele mele și mi le măsor cu hăinuțele lor de la începutul verii, și le identific în cartea de psihologie cu diversele etape de creștere și dezvoltare ( dacă tot învăț pentru grad, să aibă și o funcționalitate imediată toată afacerea asta :)) și văd că au crescut. Și nu doar în înălțime ci în toate domeniile.

Mă surprinde însă să văd în preajma mea oameni ”mari” care au renunțat să mai crească. Cântăriți și măsurați ar trece drept adulți, dar comportamental stagnează undeva în sfera egoismului specific copilăriei: cer mereu atenție și ajutor, dar nu oferă nimic în schimb. Au rămas atât de mici în sufletul lor și atât de neajutorați, încât, nici nu te poți supăra pe ei. Ar însemna să-i judeci, și cum să faci asta înainte de a fi ”mari” ? Știu că sunt obositori, ei și toate meritele lor prin care îți cer să-i aplauzi. Aplaudă-i, nu te costă nimic! Îi vei face fericiți și apoi poți spera că în timp, vor crește mari, vor deveni responsabili și capabili să-și rezolve singuri problemele, și nu vor mai avea nevoie ca tot universul să se pună în mișcare când ei au o mică problemă.

Un singur gând nu-mi dă pace… sunt la fel de mici ca anul trecut și ca de când îi știu, dacă ei nu mai pot crește ?! Să nu fim însă rău intenționați, să rămânem optimiști, și, mai ales, să avem răbdare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s