Loc de încurajări

Credeați că nevoia de încurajări este un apanaj exclusiv al celor slabi sau nesiguri? Că de laude au nevoie doar cei care sunt la început de drum? Poate că pentru ei or fi însemnând mai mult decât pentru restul, dar fiecare este zidit de vorbele bune, chiar dacă unii nu vor recunoaște asta în ruptul capului. Și în fond, eroilor li se zidesc statui, nu celor ce au încercat și ei, și au reușit pe jumătate.

Mă întreb, de ce e așa de greu să spunem vorbe de bine ?

Unii se pretind  preocupați de imaginea de sine a celor ce le merită, și nu i-ar lăuda ca vezi Doamne, nu cumva să se îngâmfe. Căci se știe doar, mândria merge înaintea căderii. Serios?! Scuza aceasta ține așa de puțin, că nici nu merită dezbătută.

Alte motive converg direct spre identitatea nesigură a celui ce ar trebui să le rostească, și apare teamă că o laudă adresată altuia e o pată pentru el / ea. Intervine aici sentimentul fragil al stimei de sine raportat doar la ceilalți, acei oameni mici, despre care mai scriam pe blog, care se văd mari doar comparându-se cu ceilalți. Hm… Fragile persoane. Atât de delicat de mânuit, că mănușile sunt imperios necesare.

Majoritatea motivelor pentru care ne zgârcim la aprecieri sunt date de comoditate. Ne e mai simplu să tăceam. Comoditatea acesta care ne închide într-o cutie de sticlă din care devenim spectatori la viața noastră, și comentatori la a celorlalți.

Pentru oricine însă, versetul din proverbe este real: „Un cuvint spus la vremea potrivita, este ca niste mere de aur intr-un cosulet de argint.” Ce ne costă o apreciere? Ce-ar fi să începem s-o oferim?!

Anunțuri

5 gânduri despre „Loc de încurajări

  1. Robert

    Foarte bun articolul! 🙂 Ai atins niste adevaruri cu privire la incurajare, in legatura cu care de mult timp aveam intrebari. În special ma miram cum de poate cineva sa evite sa incurajeze pe altcineva pe motiv ca i-ar scadea lui ‘statutul’, vezi Doamne… Cand din contra, atunci cand incurajam sau apreciem pe altii, crestem în ochii lor fiindca le aratam ca ne pasa. Asa ca postarea ta e, cred, e foarte utila! 😉

    Răspunde
    1. chrina Autor post

      Uite, la asta nu m-am gândit … ca a incuraja iți zidește imaginea; ai dreptate Robert. De fapt, orice dovadă de altruism, orice gest sau vorbă rostită spune mult despre cel ce-a emis-o. 🙂

      Răspunde
  2. Superman

    Nu cred neapărat că din comoditate nu ştim să apreciem eforturile sau reuşitele celorlalţi. Mai degrabă, ar fi faptul că ne dorim şi noi să fim foarte buni în ceea ce facem şi oarecum a-l lăuda pe celălalt ne pune pe noi într-o lumină mai inferioară, cel puţin din punctul nostru de vedere. Realitatea, evident, e cu totul alta. E o chestie de percepţie. Şi lucruri de genul acesta ne împiedică să îi zidim pe ceilalţi şi, în final, să îi binecuvântăm.

    Răspunde
  3. chrina Autor post

    Ce să spun, Superman?! …. Dorința de a fi bun în ce faci e nobilă, lăudabilă, dar nu e un impediment în a spune de bine despre alții. Cel puțin nu în optica mea.
    Pentru că, vezi tu, fiecare e mai bun raportat la el însuși. Mi se pare clasic modul în care părinții își măsoară copiii, însemnându-le înălțimea pe tocul ușii,fiecare e măsurat în același loc, și doar așa se poate constata dacă mai crescut au ba.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s