Nu înțeleg oamenii mici.

Nu înțeleg oamenii veșnic triști. Nici negativiștii. Admit, se întâmplă din când în când să ai parte de situații dificile, dar e mereu posibilitatea să te ridici, să depășești. Poate îmi scapă mie ceva, nu știu. Cred însă că mai important decât ce ni se întâmplă e modul în care reacționăm. Nicolae Iorga spunea că în viață toți cad, unii se ridică și merg mai departe, alții rămân să-și plângă de milă.

Cum să te complaci în înfrângeri? Și mai trist de atât, cum să lași frustrarea să îți ghideze deciziile viitoare?! Adică în loc să crești, în loc să înveți ceva din cele trăite, cum să alegi să te uiți cu jind  cei ce au biruit  nivelul tău actual ?! E normal apoi că-ți vine greu să-i mai vezi cu ochi buni … lași prejudecata să-ți întunece judecata. Și apoi te trezești asaltat de gânduri de toate culorile și porunca iubirii aproapelui devine ceva interpretabil ( interpretabil în favoarea celui ce vrea s-o evite).

Nu înțeleg conflictele nerezolvate și nici duplicitatea care derivă de aici. Nu văd de ce, în momentul în care ți-ai rănit semenul e greu spui ”îmi pare rău”. Sau invers, în situația în care cineva te calcă pe bătături de ce nu e simplu să îi spui. Cum ar putea ști că-ți greșește ?! Avem atâtea cuvinte, încât uneori nerostirea e plină de vină de vină. Și lașitate.

Nu înțeleg oamenii veșnic triști, înfrânți, duplicitari și frustrați. Mi se par atât de mici și condamnați să rămână doar spectatori !

Anunțuri

3 gânduri despre „Nu înțeleg oamenii mici.

  1. tudor

    Paradoxal este ca cel mai „bine ” cresti atunci cand esti jos…Este mai bine sa vezi adevarata fata a lumii decat bucuria indusa de cei care sunt interesati ( diavol ,mass media etc)…vezi fericirile.
    Personal nu-i inteleg pe cei pururi bucurosi cand totul este stramb in jur.
    Lumea poate fi vindecata prin noi cu o conditie, sa vedem starea ei reala…

    Răspunde
    1. chrina Autor post

      Sa fii uneori jos nu e similar cu a fi mic, cel putin in termenii scrisului meu, la fel cum a fi”mare” nu e sinonim cu a fi vesnic fericit. Noi avem viata din abundenta, asa ne-a promis Hristos, si de aceea putem fi optimisti, increzatori. Avem perspectiva vesniciei, a rostului de dincolo de cotidian. Lumea poate fi atinsa de noi, daca ne lasam ridicati de Hristos si daca reusim sa purtam biruinta Lui.
      Unii raman mici, micsorati de frustrari, multumiti cu putin, infranti vesnic… Ma uit la ei si nu ii inteleg. Mai ales ca avem intotdeauna alternativa biruintei Lui. 🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s