Arhive pe categorii: alfabet

E, empatie

Mă gândesc la alfabetul meu care a rămas după A(zi), B(eni), C(onsecvență) și D(umnezeu)  uitat pe-un raft din gândurile anului trecut. Îl iau acum gata să scutur praful și pregătită să ajung la Z, dornică să văd ce-o fi acolo.

Până atunci, E mi-e un îndemn, o chemare la empatie. La cunoașterea celorlalți prin asumarea trăirii lor. Poate părea paradoxal, dar cred că atunci când devenim subiectivi în acest mod,  empatici, abia atunci suntem obiectivi în judecata noastră. Și asta pentru că astfel folosim aceeași unitate de măsură ca pentru noi. Atunci putem înțelege, când ne identificăm. În rest, suntem judecători ai vieții altora, le numărăm și amendăm căderile, le privim cu jind succesele, condamnăm ezitările sau privim cu milă la dramele lor.

Empatia ne face să fim orbului ochi, surdului ureche, șchiopului picior. E o dovadă de iubire a aproapelui, căci e un prim pas spre sinceritate. Te doare, așa ca pentru tine. Te bucuri, așa ca de reușita ta. Între noi este atâta drum, cât nu înțelegem că pentru a-l trece trebuie să-l simțim, trebuie să ne definim cu E, să fim deci empatici

D, Dumnezeu

De când mi-am început alfabetul (A-azi, B-Beni, C-consecvență) știam ce va fi litera D. Încă nu știu ce voi scrie mai departe. Nu mi-am găsit E-ul și nici restul literelor n-au corespondenți clari în mintea mea. Acum însă,  îmi caut cuvintele și le aleg pentru a scrie despre cea mai importantă literă dintre toate, D- Dumnezeu.

Nici măcar nu voi intra în polemică cu acei care-l neagă ca existență sau ca atribute morale. Nu asta face obiectul articolului de față. Vreau doar să scriu că pentru mine, Dumnezeu e totul, Singurul indispensabil în viața mea.

Mă definesc pe mine însămi prin El, și doar așa am valoare. Dumnezeul meu este dragoste fără limite, fără condiții, în ciuda a tot ce sunt, Dumnezeu e interesat de mine. Cu El, viața mea are speranță și rost. Nu mă tem de necunoscut și nici de cele mai sumbre previziuni asupra viitorului. Dumnezeu e deja acolo, și nu am motive să mă tem. M-a plămădit din țărână și mi-a dat suflare de viață, iar când în libertatea mea am ales să gust neascultarea, El și-a întins mâinile pe cruce să-mi ia vina.

Dumnezeul meu nu e un bătrânel ce stă sus în cer și se simte onorat de fac vreun bine, El e stăpân și Domn peste întreaga lume, așa că onoarea, e a mea! El nu e nici un vânător al greșelilor mele, nu le așteaptă dornic de pedepsire, ci mă-înconjoară cu iertare când cad. Și e drept, și bun, și chiar dacă adesea mintea mea nu-l poate pricepe ( nu știu nici eu de ce permite rău în lume, sau în viața mea) accept planul său ca pe ceva mai bun decât aș putea eu plănui vreodată.

Dumnezeu primește cântece de laudă de la fiecare răsărit de soare, dar ascultă cu plăcere când inima mea-i cântă. Nimic din ce se întâmplă în jur nu-i este ascuns- cutremure, vești de războaie, înălțarea sau căderea națiunilor, dar cunoaște îndeaproape și e interesat și de detaliile mele.

Când mă gândesc la Dumnezeu, mă încearcă un singur regret, că-n umanitatea mea, nu-i pot reflecta mai fidel ființa!

… Ce puțin am reușit să spun din tot ce aveam în suflet …

C, Consecvență

Da, consecvență! După greutatea cu care am ajuns să-l scriu, articolul acesta e dovada că e cel mai important ”C” al meu. Credeați cumva că această literă mi-o voi atribui numelui?! Aș, câtuși de puțin! Fără a mă lăuda cu prea multă modestie, nu fac eu totuși așa mare caz de persoana mea încât să-i dau o întreagă literă.

Consecvența asta însă mă provoacă zi de zi, căci nu generarea unei idei e o mare filosofie(pentru mine cel puțin). Ducerea ei la împlinire în detalii, adesea nu la fel de palpitante,lupta cu rutina e mult mai grea. Iar rutina nu e semn că un lucru stagnează, dar touși…

A fi consecvent înseamnă a fi credincios principiilor ( conform DEX ), a fi stabil, neschimbător, a fi la o adică matur. Și maturitatea  asta nu stă în ani, după cum am mai concluzionat pe acest blog. Dar, ce nu scrie Dex-ul e că a fi consecvent nu e deloc simplu. Nici un lucru valoros în viață nu vine fără luptă ( ah, lupta asta! De-am ști din timp care sunt lucrurile pentru care merită să fim consecvenți în a lupta, ce bine ar fi … ) Și astfel consecvența, fără a fi palpitantă sau simplă, ne dă valoare în fiecare zi. Ca orice exercițiu, devine mai simplă în timp. Câtă vreme nu uităm să fim sinceri, s ne recunoaștem adesea inconsecvenți, mai este speranță.

Da, iată, așadar litera mea C. E un C mare de tipar pe care încă-l ortografiez pe caiet cu file de zile de tip II. Cred că-mi va fi mai simplu cu timpul. Sper în mod consecvent asta!

B, Beni !

De când am decis să-mi scriu alfabetul (acel cuvânt reprezentativ mie pentru fiecare literă ) singura certitudine era litera B, în rest trebuie să meditez, să aleg.

B al meu e – indiscutabil – Beni! El e iubire, grijă, protecție, e minunea de-alături de-atâția ani (7 de căsătorie + încă vreo 3 de relație, face un deceniu de farmec). B. este dovada vie că realitatea poate bate basmul, că se poate trăi fericiți până la adânci bătrâneți! Că, da! După ce te căsătorești totul se schimbă, dar nu așa cum se tem mulți ci ÎN MAI BINE!

Beni meu e cel mai bun, mai calm, mai înțelept om care există. Cel mai priceput, cel mai frumos, cel mai de încredere în orice domeniu. Seara, când se întoarce de la serviciu, e de-ajuns să intre în încăpere și se luminează totul! Și fetele-i și sar în brațe, iar el devine pe loc prințul lor jucându-se de-a balul, și ele pe rând sunt Cenușărese, sau Aurore, sau Belle … Sau mâță, tupu, ș-alte jocuri numai de ei trei jucate -inventate și regizate de fiică-mea cea mare. E cu siguranță cel mai bun tată din câți pot fi! Ș-apoi îmi citește toate cărțile împrumutate de la Bibliotecă (adesea chiar de el), și-i iubesc enorm această calitate! Și când eu am termene limită, și cad pradă stresului, el e lângă mine, ajutându-mă, încurajându-mă, iubindu-mă necondiționat!

B. al meu transformă orice lucru mic într-o poezie, cotidianul devine o aventură, și-n atâta vreme cu el nu am reușit niciodată să ne plictisim, ori să nu avem ce vorbi. Nu am avut timp!

Cuvintele pălesc pe lângă el, infidele în a-l cuprinde, căci înălțimea lui nu e doar fizică. Raissa întreba odată ”Mama, tu de unde ai știut înainte de a te căsători că tata îți va aduce flori ?” N-am știut atunci, decât că mă iubește, că-l iubesc, și că nu se teme de greu; dar așa face! Mi-aduce flori și ciocolată fără ocazii speciale! Fetele noastre au decis: vor un soț cum am eu! Foarte bine! B. e cel mai bun în orice domeniu!

B. e Beni! Iar Beni e iubire, grijă, protecție, bărbat adevărat, responsabil, capabil și MINUNAT! Sunt onorată să-mi fie soț, îl admir și-l ador!

A, azi

Multe cuvinte încep cu A, dar cred că dintre toate aș alege adverbul azi. Și aceasta pentru că am restanțele mele la timpul prezent; prea mi-am proiectat visele undeva în viitorul îndepărtat și intangibil, prea mi-am idealizat trecutul (glorios de-a dreptul) și uit astfel că acest azi e trecutul lui mâine, așa că sunt responsabilă pentru el.

Azi, acum, e timpul pentru a trece la împlinirea planurilor noastre! Nu este alt moment mai bun! Orice lucru amânat pe mâine e unul pe care fie nu-l dorim împlinit, fie nu avem resurse pentru el. Îmi place foarte mult o melodie care spune printre altele, daca trebuie să începi cândva de ce nu acum ?! Cred că e cel mai bun sfat! Cu mâine nu știm ce va fi, ieri, e trecut și nu mai putem schimba nimic. Azi, însă, e timpul cel mai bun, e timpul sigur. Și dacă azi suntem obosiți, merită totuși un efort, și dacă azi suntem triști, merită o sforțare pentru a depăși tristețea pentru că și acest azi va trece așa de ușor!

Mă nedumerește de ce atât de mulți așteaptă să trăiască cu adevărat; așteaptă să aibă 18 ani, apoi, fie să aibă un job,fie să se căsătorească, să aibă copii, casă, mașină, casă de vacanță, pensie… și uite, între aceste repere cum se scurge viața!  Hai să realizăm o antiteză între amânare și ziua de azi, și în mod subiectiv să alegem AZI. Să începem să trăim cu adevărat, să ne prețuim prezentul.

Alfabetul meu începe cu A, începe cu azi! Al tău?