Arhive pe categorii: cotidiene

Să fie vacanță !

FalseÎnainte erau ore, și teste și sunet de clopoțel. Erau absențe de notat, note de dat, rapoarte de întocmit, multă birocrație, dosare și statisticii. Erau olimpiade și pregătiri pentru examen printre picuri deși de ploaie. Apoi erau festivități, premii, emoții, soare și călduri torențiale. O clasă pleacă an de an din școală, după ce ți s-au lipit de suflet de-a lungul anilor. Și le simți deja dorul.

 Toate acestea erau …. Acum este VACANȚĂ. Dorită deopotrivă de elevi și profesori iat-o!  Tot așteptând-o (cam de la Crăciun încoace), mi-am fixat niște repere, pentru ca pe lângă odihna (care nu e un lux, ci o necesitate) să nu mă găsească septembrie cu regrete.

Iată, deci, imperativele pentru vacanța de vară: ( poate unii dintre cititori se pot identifica pe ici, pe colo) :

  • Citește! – după gust și dispoziție.
  • Scrie pe blog! – simplu, concret, concis…. și mai ales, des!
  • Învață ceva nou! – cum ar fi să coși la mașina de cusut ….
  • Recrează-te sănătos! – seara cu bicicletele cu cei dragi, spre exemplu.
  • Nu uita să fii copil! – și cum am doi profesori la această materie, jocurile lor vor fi și ale mele.
  • Fii un prieten extraordinar! – fără așteptări și  indiferent de feedback.

… Și multe altele. Să fie vacanță, să fie la maxim!

Examene, examene, examene…..

Articol de sezon, nu?

În plină desfășurare a examenelor de bacalaureat, repartiției computerizate pentru clasa a VIII-a, sesiune, examene de licență sau, de ce nu examene de grad ( în cazul meu) sau chiar la școala de șoferi, acest cuvânt însumează emoție, teamă, trudă, bucurie și multă oboseală.

Consider că un examen ar trebui să te aprecieze în mod obiectiv, nota pe care o obții să oglindească gradul de pregătire, valoarea ta academică la acel punct. Astfel, ar avea și rol de autoevaluare. Această aprecierea ar trebui să fie relevantă și prin raportare la ceilalți care au trecut prin același examen ca și tine. Ar trebui …  Aceste lucruri sunt posibile într-o societate idilică unde regulile se aplică în mod egal tuturor. Nu mai departe de Evaluarea Națională, susținută de absolvenții clasei a VIII-a, notarea este de-a dreptul irelevantă. Nu pun în discuție aici dificultatea subiectelor ( deși ar fi interesant) ci modalitatea lor de rezolvare. Nu este corect, într-un sistem în care repartizarea la învățământul liceal se face computerizat (obiectiv, adică) în funcție de medii, notele să nu se ia pe merit. Dacă în unele școli, cele care se respectă, examenul se desfășoară în condițiile reglementate de metodologie ( fără ca elevii să fie ajutați sau să poată comunica între ei), în altele, se permite schimbul de ciorne, indicații din partea profesorilor, sau, chiar dictarea integrală a rezolvării subiectelor. Și apoi, urmează notarea. Te și miri, de unde adunate au ieșit atâtea puncte, în cazul lucrărilor menționate mai la final. Elevul care-a învățat?!  Sau care-a scris lucrarea  într-un context regulamentar?! Primește o notă pe merit. Mare sau mică, o notă cinstită, oricum, spre diferență de ale acelora pe care notele pe nedrept obținute, îi poziționează mai sus în clasamente, în șansele de a ajunge la un liceu bun.

Și ce folos apoi, că la bac, au fost unii și alții eliminați ?! Sau că în sesiune scrii un eseu pe care nu se obosește nimeni a-l citi, primind aceiași notă cu  cei care au practicat metoda copy-paste de pe Internet ?!

Examenele ajung să spună mai multe despre tine ca individ,  într-un sistem incorect ca al nostru, decât despre valoarea ta academică.. La o adică, voi continua să-mi scriu eu eseurile, deși e posibil să nu fie citite, voi explica elevilor mei, clar și concis noțiunile, îi voi învăța să gândească, deși în altă parte se va copia/dicta rezolvarea, mă voi pregăti serios pentru grad, deși … Și asta pentru că, orice examen pe care-l dau, e un examen la care sunt tot eu. Și caracterul e cel mai important. Pentru acest gen de carențe ( cele de caracter) nu mai avem pe cine da vina. Pentru note, … lista e lungă!

Baftă la examene!

ultimele sunete de clopoţel

Cam aşa sunt zilele acestea la şcolă elevii clasei a VII-a : între uniforma de gală, uniforma de zi cu zi sau ce tricou vor ei fericiţi de vacanţa ce e după colţ.ultima zi de sc

Zilele din iunie se numără în general invers încă trei, două, una… Le ţin socoteala elevii şi profesorii la fel de nerăbdători de venirea zilei de 12 iunie, anul acesta, 15 iunie în alţii. Mirajul vacanţei îi prinde pe toţi, şi totuşi încă nu e gata! Elevii trebuie să predea manualele, în stare bună, chiar mai bună decât la primire. Profesorii au medii de încheiat, situaţii la purtare de  clarificat, numărat şi încercuit absenţe ( pe bază legală doar! ), scris rapoarte de autoevaluare pentru calificativul anual, semnat procese verbale… Diriginţii, şi mai multe responsabilităţi de final! Fiecare bancă, fiecare perete, colţ de parchet trebuie să rămână ca nou. Dar trec toate! Cum ziceam, mai sunt trei, două, una şi apoi gata!

De ce e mai frumos sfârşitul de an şcolar decât începutul lui, să predai carţile decât să le primeşti? Să aibă dreptate vechiul proverb că sfârşitul laudă începutul? Sau în cealaltă extremă că nu e lucru ca şederea ?! Cred că mai degrabă, în naturaleţea vieţii, odihna se succede muncii, repaosul efortului, pentru a putea să o luăm de la capăt iar! La fel cum tot la şase zile muncitoare vine a şaptea de odihnă, după două semestre de studiu urmează trei luni de vacanţă. Şi uite-aşa, pe loc repaus dragi elevi, şi acum că sunteţi mai deştepţi decât în septembrie, nu lăsaţi „ştiinţa” să dormiteze deplin pe perioada asta lungă de vară. Cam peste o lună vă va fi dor de şcoală, apucaţi-vă atunci de lecturi şi alte jurăminte făcute profesorilor de dragul mediilor. Nu lăsaţi tot pentru 1 septembrie!(cine citeşte să înţeleagă!)

Şi cu astea spuse, vacanţă plăcută tuturor!

Ps. Iată-le şi pe mamiţa, tanti Miţa  şi mam‘mare, şi al lor „Goe”, de la graduarea clasei a VIII-a; vorba lor „să fie sănătoase şi să poarte mai bună” … la anul! Ne vedem în septembrie!CI 034

motivaţii sau reacţii ?

Un elev spunea că gradul comparativ de inferioritate al lui drept este … strâmb. Cine spune azi mai puţin drept?! Partea plină a paharului dacă e mai mică raportată la cea goală,  adesea nu contează şi uităm că uneori un singur strop de apă face diferenţa între viaţă şi moarte…

Gândurile, faptele, gesturile toate sunt rezultaul unor motivaţii. Lipsa acesteia cauzează minusl nostru de iniţiativă. Căutăm adesea să ajungem la un anume rezultat fără a lua în calcul tot ce implică gestul nostru  şi concluzionăm fără a argumenta, sau fără argumnete suficiente. Ne interesează premiul fără sudoarea antrenamentului, fără fiorii competiţiei. Motivaţiile sunt mai bune decât acţionarea în virtutea inerţiei. Cum stăm însă la capitolul motivaţii greşite? Uneori ne motivează altul, dar nu ne uităm la truda lui ci la laurii-i de pe frunte, şi vrem şi noi cunună. Ştiţi zicala despre capra vecinului care mereu este mai cu moţ decât a noastră. De ce?! Pentru că noi ne uităm doar la ce se vede nu şi la cauză. Analizăm şi interpretăm efecte, şi ajungem astfel la concluzii eronate. Pieredem timp preţios pentru că uităm din când în când să ne analizăm motivaţiile şi să  schimbăm uneori macazul. Nu e nici o greşeală să te opreşti dacă observi că mergi într-o direcţie greşită, nu?

Între motivaţii sau acţiuni gen reacţie sunt de preferat mtivaţiile, atenţie însă să fie MOTIVAŢII CORECTE!

se înjură în trafic dom’le, se înjură!

De nervi, nu? O să aniversez în curând 3 ani de şofat, „mă laud” cu o amendă şi o tamponare, dar de văzut am văzut mai multe. Deunăzi m-a înjurat un „domn” pentru că am oprit la portocaliu. Acum să nu mă înţelegeţi greşit! Nu respect eu toate regulile de circulaţie, dar n-am trecut că fiică-mea făcea ehilibristică pe bancheta din spate şi nu voiam să trag pe dreapta să o culeg dintre banchete iar. Mai am păţit şi de-astea.  Deci „domnul” respectiv s-a enervat şi m-a înjurat. Ca să fie sigur că aud a deschis uşor uşa. Nu înţeleg ce legătură avea maică-mea cu oprirea mea la galben, dar în fine. Când a văzut că sunt femeie, s-a mai potolit şi abia atunci m-am simţit eu jignită! Beni are noroc la faze de genul,  e suficient să coboare  din maşină şi pier toate nemulţumirie celuilalt. Ba uneori şi coteşte prima la dreapta… Asta e, nu toţi au 1, 90!! Revenind, când se enervează şoferii şi înjură?

  • când sunt depăşiţi şi apoi cel ce a depăşit încetineşte
  • când se circulă pe bada a doua cu viteză mică
  • când cel din faţă virează fără a semnaliza
  • când se face roşu semaforul
  • când pietonii merg cu viteza melcului pe trecere
  • când pietonii traversează fără a se asigura
  • când sunt gropi pe şosea
  • în blocaje
  • când au în faţă tractoare, maşini mari, căruţe, tiruri
  • când îi opreşte poliţia
  • când alţii opresc la portocaliu ( ah!)
  • când cel din faţă frânează brusc
  • când ei trebuie să facă o manevră pentru a preveni un accident

Şi câte şi mai câte pot fi motivele care îi determină pe oameni să fie nepoliticoşi în trafic. De banal la serios, traficul e un loc în care fiecare dă ce are, vorba proverbului. În genere se înjură în trafic dom’le, se înjură!

Poze a la Poliţia!

Poliţia română ne face poze! Nu ştiu câţi megapixeli sau ce zoom optic are aparatul din imagine, dar sigur poza făcută de el e cea mai scumpă. Să fie din cauza autografului lor sau a maşinii tale? Greu de zis!

Au amplasat câteva radare fixe (pe drumul spre Cluj atâtea încât mai să confunzi sunetul detectorului de radar cu cel al muzicii de pe cd). Cum se procedează? Tu mergi cu mai mult decât e regulamentar, ei fac poze, trimit acasă şi îţi cer să le dai răspuns numind cine conducea maşina la data respectivă pentru a trimite amenda şi punctele de penalizare. Ăsta da spirit de echipă! Se lucrează împreună la amendarea cât mai eficientă a uneia din părţi. Cetăţeanul! Dar nici cetăţeanul amendat nu iese  în pagubă. Se alege cu o fotografie, sau în cazul unui drum Oradea-Constanţa, cu un album întreg. Aşadar, fotografi cu aparate tari, aţi fost loviţi de concurenţa neloială a poliţiei. Nu ştiu câte poze de nunţi fac cât o singură poză de-a lor. Dacă ai studio, mai ai şanse pe piaţă, dacă nu n-ai altă variantă decât să te înrolezi în poliţie. Poate primeşti procent din profitul vreunui aparat de-al lor.

Eu promit să stau cuminte şi să nu semnez nimic ce mi s-ar aduce prin Curier. Păţiţii ştiu de ce!

Regatul meu pentru o grădiniţă

Pentru Raissa, că eu sunt avansată la faza învăţământ de gimnaziu. Program prelungit, condiţii decente, pătuţul ei. Nu doamnă, nu! Nu doresc să doarmă prin rotaţie în patul cui nu vine, nici pe saltea, nici pe măsuţă. Apreciez bunăvoinţa oricum. Dincolo mi s-a trântit uşa în nas cu un Nu mai avem locuri în pătuţuri! sec. Copilul care era cu mânuţa într-a mea m-a consolat spre maşină: Lasă mama că am eu pătuţ acasă. Mâinile întinse pentru ajutor, mămicile care întrebau pe la grădiniţele und  odraslele lor merg în grupa mică, prietene cu verişoare educatoare, până şi inspectoarea… toate au primit acelaşi răspuns. Nu sunt pătuţuri.  Cine nu ştia statistica?! Speram să fiu eu exceptia. Şi încă mai sper… mai sper 3 zile apoi gata! Mă voi resemna şi o voi duce la 4 ore ca anul trecut şi mă voi convinge pe mine însămi apoi pe toţi ceilalţi că e mai bine aşa pentru ea…. Poate o şi fi. Alternativa privată? Prea piperată şi diferenţa între oferta educaţională  şi condiţiile oferite nu face banii ceruţi. Acum toate grădiniţele arată decent. Deci, încă 3 zile dau regatul meu pentru o grădiniţă. Oferte?

ULTIMA ORĂ! Gata! Nu mai e valabil! Avem gradinita! Jone, ce faci cu regatul? It,s yours now! :))