Arhive pe categorii: Definiţii

a mic / prieten

Amicul e un fel de prieten. În Dex cele două cuvinte realizează o sinonimie totală, în limba vorbită însă semantica acestor cuvinte înregistrează diferențe. Cel puțin așa văd eu lucrurile, și toată diferențierea de mai jos e filtrată prin prisma mea,deci, simțiți-vă liberi la alte opinii.

Prietenul e omul situat la doar câteva taine  de sufletul tău, de încredere și necesar în cotidian, în vreme ce amicul e acea persoană care te bucură cu prezența-i, te cunoaște și te respectă, dar, poate și lipsi din viața ta, fără ca asta să afecteze relația. Iar când drumurile se încrucișează iar, toate-s bune și frumoase. Cu amicii poți să stai la o cafea și să povestești ce vrei, prietenilor însă e important să le spui ce e esențial despre tine. La o adică un prieten va fi jignit să lași un aspect important neîmpărtășit. Astfel, cu prietenii poți avea și supărări, dispute și împăcări, în vreme ce relaționarea la categoria amicilor, nu are atâtea obligații. E de preferat să ai prieteni buni, să nu uiți însă, că ei necesită timp, multă iertare, căci ajunși aproape de inima ta, te pot răni ușor, și atunci doare rău . Și amicii pot avea acest efect, dar rănile lor nu sunt așa de adânci și se vindecă odată cu trecerea vremii. Această diferențiere fiind punctată, se poate concluziona că, deși cu un amic e mai ușor să relaționezi, un prieten îți îmbogățește mult mai mult viața.

Este o vârstă la care prietenia e așa de ușoară! Vine natural și firesc, parcă oamenii se pot relaționa unii la alții mai simplu, sunt mai similari în vise și așteptări. Apoi devenim diferiți, și prieteniile se leagă mai greu, nu imposibil, doar mult mai greu.De aceea obișnuiam să recomand celor aflați la vârsta simplă, să își facă prieteni că și așa, timpul îi va cerne.

Putem fără de ei? Desigur! O zi, două, trei, sau când suntem mai ocupați. Dar nu așa se pune problema, prietenii și amicii noștri nu sunt un simbol al neputinței ci sunt parte a farmecului cotidian: bucuria e mai mare dacă o împarți cu ei, tristețea mai ușoară. Personal, la momentul de față am mai mulți amici decât prieteni (după diferențierea de mai sus) îmi doresc însă că la un moment dat să promovez pe cineva la câteva taine mai aproape de sufletul meu, la statutul de prieten bun.

Anunțuri