Arhive pe categorii: În mintea copiilor

… din farmecul serilor în familie

– Am fost azi la logoped, mă anunță Nati.

– Ce frumos!!! Și ce ai făcut acolo? mă entuziasmez și eu de spusele copilului.

– A încercat doamna să mă învețe să-l spun pe ”R”, dar n-a reușit.

***

– Nati, cine a împrăștiat toate jucăriile?

– Eu.

-Și de ce nu le strângi?

– Am obosit, mama, te las pe tine că ești mai mare.

Replică la care se trezește spiritul justițiar în Raissa.

– Nati, cine le împrăștie trebuie să le și strângă …. Mama, știu ce vrei să spui.

– Ce vreau să spun?!

– Că nici eu nu-s mai bună …

– Dar nu asta voiam să spun ….

– Știi care e norocul tău mama?

– …

– Că eu îmi scriu așa de încet temele și nu mai am timp să împrăștii jucării. Așa ai mai puțin de lucru. Aștepți să înceapă și Nati școala? Atunci te vei putea odihni.

***

– Vreau să dau doamnei de engleză un  mărțișor.

– Las, îți cumpără tata….

– Să fie cu ghiocel, sau cu ceva floare mov , sau …

– Las că se pricepe tata, o întrerup eu din planuri.

– Se pricepe tata la frumusețe, da, aprobă ea, se pricepe sigur. S-a priceput și când te-a ales pe tine mama !  🙂

Anunțuri

Seară în vreme de școală

Fetele ”asamblate” de culcare, becul stins, eu dincoace, în surdină o melodie lentă. Rai se tot foiește. Știu ce e. E un gând ce nu-i dă pace. Tac, poate-o adormi.

– Mama, să nu uiți să-mi dai mâine 16 lei pentru Cangurul matematician, exprimă într-un final năduful.

– Bine, spun fără a cere alte detalii, sau a afișa vreun reproș referitor la ora solicitării; fac în minte contabilitatea banilor din portmoneu, să văd de era nevoie să fi trecut pe la bancomat…

– Ba mai bine nu-mi da! mă întrerupe ea din calcule. Dă-mi 7 lei  să merg la teatru. Știi, teatru de oameni mari, nu de păpuși.

Sensibilă discuție, teatru versus matematică. Las însă copilul să aleagă ce vrea.

– Dar tu, Raissa, ce îți dorești?

– Păi mie mi-ar plăcea amândouă…

– Bine, îți dau bani de amândouă!

– Mamă, ce mulți bani trebuie să aibă o mămică! conchide Natalia care a ascultat cuminte conversația de mai sus.

După pupăciunile de rigoare, o vreme se aude doar muzica și tastele mele ce ușor îmbufnate poartă câteva discuții pe messenger. Foiala începe iar. Ascult cu un sentiment de deja-vu. Dar, nu. Un țipăt sfâșietor și un potop de lacrimi:

– Mamaaaa, temaaa! Am uitat un exercițiu la temă ….. Ce să fac, așa sunt eu, o uitucă. Și plâns, plâns în timp ce rezolvă  exercițiul cu pricina ( mai exact trei adunări).

Apoi liniște iar, și iar muzică, și iar tastele mele, dar de data aceasta dând acest fragment de viață pe blog. Așa ca să simtă și B. seara de familie de unde e!

Deci, sst! Doi copii încearcă să doarmă într-o seară de școală. Ba mai bine numărați totuși trei! 🙂

Cum se găsește un soț. Spicuiri din spusele Raissei

Foarte impresionată într-una din zile de buchetul de flori ce mi l-a adus taică-său, mă întreabă unde și cum mi-am găsit un asemenea soț și mă asigură că-și va lua unul exact la fel: frumos, darnic, isteț și bun. O întreb:

– Raissa,  dar tu cum o să-ți găsești soț?

– Păi, o să stau lângă o fântână și o să aștept. O să mă tot uit la băieții care trec, până vine cel pe care mi-l place. Mama, dar fetele nu caută , băieții caută doar.

– Și numai așa se găsesc soți, așteptând la fântână? – vreau să mă lămuresc eu dacă singura scenă de basm seamănă cu basmul Albei ca zăpada.

– Ah, nu, mama! O fată mai poate să facă și curățenie în casă. Și atunci când un băiat se plimbă,  și este foarte trist că nu are soție, o vede pe fata asta. Se gândește atunci că e așa harnică încât e numai bună de a fi soția lui.

– Și ? Mai sunt și alte feluri?

– Sigur mama că mai sunt și alte șmecherii dar pe acelea le știu doar oamenii mari!

Ce mare ai crescut, Raissa!

Waw! Mai o zi și-am isprăvit cei 7 ani de-acasă. Cum au zburat atât de repede toți?! (Cred că aceasta e întrebarea pe care mi-o pun la fiecare aniversare a ei, a Raissei. În urma-i Natalia poate crește fără atâta mirare, fără panică și cu normalitatea cu care a fost tratată cam de când s-a născut- al doilea copil !)

Aseară buni i-a cumpărat ghiozdan și când am văzut-o cu el în spate m-a încercat o emoție cu totul nouă, dacă vă mai puteți imagina așa ceva, căci copiii aduc cu ei sute de emoții în sufletul părintelui. Mai o lună și va începe școala, gândesc eu cu voce tare. Ea, auzindu-mă, mă întreabă în stilu-i propriu: Mama, îți dai seama că peste 12 ani vei avea fetiță la facultate ?!  Încerc să-mi temperez gândurile, să nu le las să ajungă așa departe, să mă preocup de primii patru ani pentru început, de doamna învățătoare (oare-o va înțelege, oare va avea răbdare, oare-i va fi dragă…. ) de felul de elev care va fi ea. Se va descurca bine, spun eu. Ea mă contrazice spunând că va primi doar FB, deoarece va încerca să uite cât timp e la școală de păpuși și de joacă.

– Mama, sunt emoționată când mă gândesc la școală. Nu știu cum va fi. Dacă o să vorbesc îmi va da I doamna? …. Am o idee, voi vorbi doar în gând atunci!

Dar emoțiile mele trec de vorbăria ei, și cresc și cresc până se cufundă în liniște. Căci unde neputința mea atinge cote maxime, poate îngriji Altcineva, și am încredere!

Ce mare a crescut Raissa! Și ce făptură minunată e! Și câte lucruri m-a învățat în acești șapte ani… E uimitor de isteață, e plină de bunătate și tot ce ne cere în schimbul ascultării e să-i explicăm clar de ce, și apoi să avem puțină răbdare, cam până termină parte din ce făcea. E extrem de important să vadă că facem concesii de dragul ei. E curioasă, creativă și extrem de dinamică. N-am văzut-o niciodată să se plictisească, fiecare obiect devine o jucărie, și fiecare joacă, o poveste. Singura noastră problemă e dezordinea din camera ei. Se simte bine doar înconjurată de jucării.

Raissa e mare, dar, a rămas aceeași fetiță dulce care știe să vorbească (cu un limbaj expresiv)  în așa fel, încât o ții minte. La munte, era cu surioara ei în mașină și se jucau, un prieten s-a așezat pe scaunul șoferului să vorbească cu ele. Deranjată de prezența intrusului, fără a vrea să-l jignească însă, ea l-a rugat să se plimbe … ceva mai încolo. Ele adorm seara pe muzică. Așa s-au obișnuit. Aseară însă voiau să vadă Cronicile din Narnia până la sfârșit, deși le-am spus că vor dormi fără muzică atunci. Argumentul ei:

Dar mama, trebuie să învățăm să dormim și fără muzică pentru că …. ( pauză lungă de gândire) pentru că o să ne mărităm și noi și soților noștri poate nu le va plăcea muzica!

Ce mare ai crescut Raissa! Ce binecuvântată mă simt să fii fetița mea!

Mini- dialog

( fragment din conversația de adineauri cu fiica mea, Natalia- 4 ani)

– Nati, du-te afară, e vreme frumoasă.

– Da șunt șupărată.

– Serios?! Și pe cine ești supărată?

-Pe tine, mama.

– Pe mine, dar de ce?

– Fiindcă m-ai certat.

-Dar, Nati, ce era să fac dacă ai bătut-o pe sora ta mai mare. Dacă faci un lucru bun, primești laude, dacă faci ceva rău, ceartă și pedepsire.

-Da, dar bunătatea e mai mult decât pedepsirea.

(la cererea mea, repetă ce-a spus. O iau în brațe și-o pup, și-i spun)

– Dar bunătatea e mai mare și decât bătaia. Indiferent ce-ți spune Rai nu trebuie s-o bați, da?

– Bine …

– Acum du-te afară să te joci.

– Vreau să stau în casă.

-Hai că ducem pătura în curte și faci un picnic.

-Da la picnic ne trebuie mâncare.

-Îți dau și mâncare, uite duci gustarea, două pișcoturi.

– … sau pe toate ?!

-Nu, nu pe toate!

– Atunci stau în casă.

-Dar e soare, surioara ta se joacă de o oră afară.

– Mama, ți-am cules păpădii fiindcă te iubesc.

– Da și eu te iubesc Nati.

-Atunci lasă-mă să stau înăuntru și gata!

Ce-a mai spus Raissa

–  Știi ce trebuie să faci cu un om trist? Să-l îmbrățișezi și să îl pupi. Așa supărarea trece foarte repede, zboară! Dacă îl lași să-i treacă singură, atunci durează mult, că supărarea trece tiptil-tiptil.

– despre stele:  Oare nu se simt înghesuite de cer?

– la bucurie: Parcă îmi dansează inimioara!

– când nu e acasă surioara ei:  Când vine? Fără ea e ca și cum mi-ar lipsi o mână sau un picior.

– după o ”discuție” contradictorie cu tata, printre lacrimi și suspine: Știi cât de tare m-ai supărat? Mă simt ca și când aș fi căzut cu fața într-o farfurie cu piure de cartofi și nu mai pot deschide ochii!

– despre împăturarea pijamalelor în zori: Asta îmi pare o pierdere de vreme. Diseară iar mă îmbrac cu ele.( Scenariu dintr-o dimineață de sâmbătă: – Împătură-ți pijamalele! ( ea continuă nestingherită construcția unei case- acum vrea să fie arhitect). Peste vreo cinci minute: – Rai, pijamalele te rog! (ea, nimic) Trecând prin camera ei, și-a treia oară :- Te-am rugat să îți împături pijamalele. Ea, fără a ridica privirea: – Ce trebuie să facă omul pentru un strop de liniște în casa asta?!)

– după  anunțarea unei eventuale pedepse dacă nu ascultă: Atunci  ar fi ca și când aș rămâne singură în pădure și ar veni lupul.

– cât despre iarnă:  Zăpada îmi place foarte mult, numa că e prea rece. Dacă stau prea mult afară o să îngheț și mă voi dezgheța abia la primăvară.

– la săniuș: Lasă-mă să cobor singură pârtia apoi hai să mă ajuți cu sania când urc!

– la unele desene: Vine un părinte de-al meu cu mine?