Arhive pe categorii: Metaforice

Protejat: Hainele cele noi ale împăratului

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Anunțuri

Bagaje, drum, destinaţii

Direcţia pe care ne-am stabilit-o în viaţă ne face să fim deosebiţi, desigur, călătorind avem şi unele asemănări, adesea mergem pe acelaşi drum, dar destinaţia finală face diferenţa.

Să luăm de exemplu o persoană care porneşte spre mare şi una care porneşte spre munte şi plănuişete să doarmă în cort. Ambele vor împacheta, vor căuat un mijloc de transport şi vor călători. Dar atât bagajele lor vor arăta total diferit. Nici prin gând nu le-ar trece posibilitatea de a-şi schimba bagajul  între ei, într-o gară intermediară – să zicem- căci nici o scuză nu ţine, nici dorinţa de ceva nou, plictiseala de ce-i al tău, nici gustul aventurii ! De ce? Pentru că destinaţia a fost criteriul conform căruia am împachetat. E logic, nu? Ştiţi unde apare ciudăţenia? Credem că putem proceda diferit cu fiinţele!  Pe drum ne împrietenim cu drumeţii fără a ţine cont de acelaşi lucru simplu: finalitatea. Ne amăgim că mai e cale lungă până acolo, ore bune de sporovăială nevinovată, că nu contează unde mergi, doar oameni suntem, apoi facem planuri pe termen lung fără a ne pune problema că una din cele două persoane va trebui să schimbe ceva. Cine cedează? Da, cineva va trebui să renunţe! Ce-i mai de preţ, muntele sau marea?! Nu puteţi pretinde la nesfârşit că această întrebare nu contează. În fond, avem o destinaţie. Nu spun că e greşit a socializa pe drum, e greşit a pierde însă din vedere scopul. Unde te duci, te-a determinat să împachetezi, nu crezi că ar fi bine să conteze şi când legi relaţii?! Unele lucruri pur şi simplu nu se pot amesteca fără a-şi pierde esenţa. Păstrează asta în vedere şi … călătorie plăcută!

Am învăţat, de O. Paler

palerAm invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta… Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…  Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fi bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva. Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta. Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede… Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile. Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Obstacole

2343989594_2e368378c2

Copil fiind aveam o plăcere deosebită să escaladez orice mi se ivea în cale. Mama obişnuia să mă întrebe de ce nu mă ţine pământul, iar azi, mă văd în postura de a pune aceeaşi întrebare fetelor mele. Aşchia nu sare departe de trunchi, nu?

Îmi place acest aspect al copilărei, modul în  care un zid nu înseamnă oprire ci o nouă aventură. De ce, adulţi fiind, uităm asta şi ne oprim când întâlnim obstacole?! Adesea pornim la drum plini de entuziasm, plini de vise, găsim un obstacol şi ne oprim derutaţi şi confuzi. Apoi abandonăm. Ne strângem visele în bocceluţă, facem cale întoarsă asigurându-ne că spunem oricui că nu se poate, e o fundătură, un drum fără persective, să nu se avânte deci într-acolo.

Căutăm căi uşoare, sigure. Cât mai mult confort, cât mai puţin sacrificiu, şi cât mai multe reuşite. Ne sperie obstacolele, nu mai vedem imaginea de ansamblu. Uităm scopul si găsim preocupari mărunte. Stăm langă obstacol si.. vindem limonadă in loc sa il depasim si să ne implinim visul.Am pierdut parcă orice creativitate, orice strategie. Ne place mai mult să păşim pe drumuri bătătorite decât să deschidem noi vreunul.

Obstacolele sunt parte integrantă a zilelor noastre. Pe fiecare drum, pentru fiecare vis trebuie să înfruntăm câte unul. Nimic nu merge de la sine, nici nu se obine fără luptă. Lucrurile valoroase costă. Ajunşi în faţa vreunui obstacol putem să ne întoarcem, să ne uităm scopul iniţial sau, SĂ ÎL DEPĂŞIM. E şi aceasta o variantă. Nu trebuie să fim mereu înfrânţi. Nici să dăm bir cu fugiţii la primul greu. Fiecare obstacol trecut ne face mai tari, ne conferă şi mai multă încredere. Iar un optimist e mai greu de biruit nu?

Când eraţi copii, nu obişnuiaţi să vă căţăraţi? Cum de azi abandonaţi aşa uşor?

PS.

Un tânăr era ferm convins că scopul vieţii lui e să devină medic. A mers la liceu decis să transforme visul în realitate. Acolo a întâlnit şi primul obstacol. Se numea ” Eva” şi era foarte frumoasă, fermecătoare chiar. Azi, student fiind la facultatea de filosofie, încearcă să se definească. Obstacolul lui poartă acelaşi nume Eva, şi încă nu l-a depăşit deşi.. putea!

Gust de viaţă

Copiii în general sunt dulci. Aşa îi alintăm noi, adulţii atunci când inocenţa lor ne şochează, când zâmbetul lor ne farmecă. Dulci!condim Mai sunt şi unii trecuţi de vârsta copilăriei care însă nu au uitat tainele lor, şi care întâlniţi ne arată un zâmbet, o privire, un gest dulce, sau ceva în esenţa fiinţei lor le trădează acest gust.

Când apare artificialul, intenţia programată, dulcele devine dulceag şi neplăcut.

Apoi, pe-un tânăr plin de zel şi hotărât în ceea ce face îl numim : „piper”, adică, iute, nu? În general tinerii sunt caracterizaţi de iuţime, precipitaţi, vorbesc înainte de a gândi şi regretă adesea după ce gândesc, dar ce să le faci?! Acesta pare a fi gustul tinereţii: iuţimea.

Acru, e denumirea generică în care includem morocănoşii, ursuzii şi supărăcioşii. Gustul lor nu ţine cont de vârstă sau context, există pur şi simplu.  Acreala lor se ia cu uşurinţă, atenţie deci când intri în tovărăşie cu ei.

Alţi oameni sunt catalogaţi drept serbezi, fără vlagă, suferinzi de anemie a comportamentului. Trist gust! Serbezimea apare întotdeauna ca urmare a alterării a ceva bun, e doar o consecinţă deci, nu ţine de natura lor.

Mai sunt cei amari, trecuţi prin greu şi marcaţi de lovituri. Oameni trişi, dezamăgiţi, prea slabi să mai lupte să mai caute soluţii. Sunt „amărâţii” recunoscuţi şi brevetaţi, pe care ceilaţi încearcă să îi îndulcească.

Dar sarea? Cine sunt cei care au gust sărat? Ciudat că despre nimeni nu se spune generic astfel. Cred însă că acest gust poate fi atribuit înţelepţilor,  fie că au peri cărunţi, fie nu. Înţelepciunea lor o pot asemăna cu sarea din bucate. ( simţiţi-vă liberi să mă contraziceţi dacă credeţi că gustul sărat se potriveşte mai bine altei categorii).

Ultimii pe care îi voi aminti sunt cei fără gust, fără nici o aromă, insipizi. Trec aşa prin zile, neobservaţi, negustaţi, şterşi şi absenţi.

Cam fiecare are gustul lui, în rest, iar gusturile nu se discută! Uneori se schimbă, ştiţi cum? În compania altor gusturi !

(fotografia este luată de aici)

Fără jumătăţi!

Half moon

Eu nu mai vreau jumătăţi! Vreau totul, întregul! Nu-mi mai spuneţi că o jumătate de zi cu cei dragi e mai bine decât nimic, vreau o zi întreagă! Prea multe lucruri se ordonează în juru-ne ca numerale fracţionare. Unele aşa ne parvin, altele le înjumătăţim noi. Şi ajungem ca în loc să mâncăm tot tortul să ne mulţumim cu… o linguriţă, o felie, o privire! Trăim jumătate din ce-am fi putut, visăm pe jumătate şi realizăm şi mai puţin de-atât! Aseară şi luna era pe jumătate plină! Bine, ştiu că nu putem atinge idealul, dar putem tinde spre întreg! Problema e când ajungem să planificăm jumătăţi, când gândirea noastră acceptă astfel lucrurile.

Hai să fie totul întreg măcar pentru o zi: şi visul, şi realizarea, şi timpul, şi râsul şi luna! Şi dacă lucrurile cu adevărat întregi sunt mai puţine, nu-i nimic. Mă mulţumesc cu ele, ştiind că numărul e mai puţin important decât plinătatea. Chiar aşa! N-aţi observat niciodată că numerele spun prea puţin? Infidele în redarea cantităţii importante, numerele ne menţin o iluzie sau hrănesc ambiţii deşarte.

Aşa că, decât un sac plin de jumătăţi, mai bine mai puţine, dar fie  întregi!

mai dansezi în ploaie?

705842280_fb9d55e609Am primit azi un email în care era următorul motto: „Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie!” Mi-a plăcut ! Cred că prea des ne luptăm doar să supravieţuim prin ce vine, şi ne târâm dintr-o furtună într-alta, plângându-ne de milă şi urmărind terifiaţi prognoza meteo. Desigur, metaforic vorbind. Şi păstrând stilul metaforic, cred că e important să învăţăm să dansăm prin ploaie (căci dansul se învaţă, nu-i aşa?) S-ar putea ca la început să nu ne iasă paşii, să alunecăm sau din cauza ploii să simţim un anume disconfort. Poate să ne simţim uşor ciudat aţintiţi de privirile celor ce se ascund sub umbrele colorate  sau aleargă să caute adăpost.

Ce înseamnă să dansezi în ploaie? Dansul înseamnă bucurie, aşa că să dansezi în ploaie înseamnă să te bucuri indiferent de ce vine peste tine. Să nu ai nevoie de soare ca să înfloreşti, să nu ţi se stingă focul din suflet sub puterea picurilor. Să dansezi în ploaie înseamnă să fii original şi curajos. Mai înseamnă că fericirea ţi-este legată de ceva/Cineva mai tare decât norii, şi ploaia e doar un … eveniment meteo, care trece.  Aşa că, dacă dansezi în  ploaie eşti cu siguranţă şi puternic. Dansul în ploaie e o artă care contrastează puternic tendinţa „normală” a fugii de greutate, a vânării confortului. Cei ce dansează în ploaie sunt oamenii echilibraţi, biruitorii, aşa că prin furtunile de toate felurile ce se abat zilele astea, am o întrebare: „Dansezi, …?”