Arhive pe categorii: Ziceri

Să fim gata pentru detalii!

3227990067_77582c8576Prea obişnuiţi să măsurăm, să cântărim, să adunăm, ne fug ochii după lucrurile voluminoase. Le considerăm valoroase doar pentru că stau ostentativ  în faţa noastră. Se tot vorbeşte despre lucruri mari şi lucruri mărunte, şi e deja un clişeu expresia că adesea sunt mai importante lucrurile mici. Ştiţi de ce e aşa? Lucrurile mari izbesc în vreme ce altele mărunte trec neobservate.

E toamnă. Mai puţin şi frunzele vor îngălbeni uimind cu splendoarea lor. Apoi vor obosi şi vor coborî în dans lent spre pământ pentru un somn lung, cât iarna toată. Le vom vedea? Sau vom fi ocupaţi să vedem… probleme, portofelul gol, şeful dificil, durerea de cap, nedreptatea ce ni se face…

Vara asta aţi văzut din lucrurile mărunte? De exemplu, o mămăruţă ce-şi ia zborul. Sau un curcubeau după o ploaie, sau… câtă frumuseţe a avut vara! Vine toamna. Hai să fim gata să o savurăm în detaliile ei minunate, şi să lăsăm ecoul melodiilor din colecţia „Bate vântul frunzele” sau versurile lui Topârceanu ” Cri, cri, toamnă gri… „, sau orice altă melodie…  să ne izvorască pe buze.

Anunțuri

„Spaţiu”

431036565_b059a22bbc Aşa se zice tastei de „pauză” pe engleză, nu?

Câtă nevoie avem de spaţiu!!! Spaţiu să trăim, să umblăm, să ne refugiem,în care să râdem, să cântăm şi să împărţim cuvinte. Spaţiu în care să nu ne mai ştim găsi atunci când vrem să pierdem câteva clipe pentru odihnă. Tot mai mici devin spaţiile de acest fel, spaţii în care să ne fi luat o pauză de la îndatoriri.

Îmi amintesc perfect un moment în care o prietenă s-a oferit să stea cu copiii ca să pot ieşi cu iubitul meu soţ undeva. Pe atunci Natalia era bebeluş, Raissa mică, cine are copii doar poate înţelege contextul. Am mers la Multiplex, şi am cumpărat bilete la primul film care urma. Nu mă interesa nici cum se numeşte, nici ce genul. Ce conta era să stau lângă cel mai drag, să mâncăm popcorn şi pe ecranul uriaş să ruleze ceva, iar de NICĂIERI să nu se audă plânset de copil. Nu mai ştiu despe film decât că a fost printre cele mai relaxante văzute. (azi, când mai stă cu copiii, aleg cu atenţie filmul şi … cumpăr nachos cu sos de brânză).

Momentele acestea ale deconectării de cotidian sunt vitale. Fiecare persoană are nevoie ca în mod constant să aibă timp în care să fie singură, să delimiteze spaţiul dintre el şi ceilaţi cu graniţe clare. Fiecare cuplu are nevoie să mai iasă în doi, aşa ca înainte de căsătorie, fie că acasă familia mai numără sau nu membri. Iar aceste spaţii nu ni se dau pur şi simplu. Trebuie să ni le organizăm, să le regizăm iar apoi să le savurăm. Pentru a avea „spaţiu” trebuie să punem „pauză”.

Să ne oprim pur şi simplu şi să ne încărcăm bateriile. Dacă nu, ajungem surmenaţi şi  stresaţi, irascibili, gata să ne spargem în mii de bucăţi. Şi atunci, cine ne va culege?!

Prietena mea, cafeaua!

2080890361_3da5890e09” -De ce ai nevoie să spargi codul?

– De o clonă, şi de o tonă de lecitină.

– Mă duc să fac o cafea.”

( extras din serialul Criminal minds)

De ce ai nevoie
ca sã spargi codul?

Ah, cafeaua! Face cât o clonă şi pentru mine!! Aş putea lansa sloganul „Nici o zi fără cafea!”, sigur mi-aş mai găsi adepţi. Pe mine nu m-a trădat încă niciodată, nici ca gust nici ca efect. Fidelă, nu cere prea multe: se poate savura acasă, în localuri, pe maşină sau la şcoală,  în orice ambalaj. Cei ce nu consumă, nu pot înţelege! În stil amatorial vorbesc despre ea ca despre un viciu, un drog sau o dependenţă ieftină. Au apărut însă în ultimul timp tot mai multe studii pro cafea, de exemplu aici. Nu vreau să fac nici un fel de lobby, nici pro nici contra. Fiecare cu obiceiurie si deprnderile lui. Mi-a plăcut citatul pe care l-am redat la început. Îmi place şi acesta:  In spatele fiecarei femei de succes sta destul de multa cafea”. (Stephanie Piro) La capitolul cafea stau bine, sa urmeze succesu? O, da! Sigur asta va fi! Zilele astea mi se tot ureaza: „Succes in noul an scolar!”

telefonul mobil: ce ne-a luat şi ce ne-a dat

cellphoneÎmi amintesc,  la început telefonul mobil  era considerat un accesoriu al  snobilor. Azi, până şi unii copii de grădiniţă ştiu să îşi sune părinţii şi să răspundă când sunt sunaţi de aceştia. Deci, ce ne-a adus? De ce îl luăm cu  noi atât în poşetă cât şi în buzunar?! Până şi bunica mea, la ţară are unul. Nu a avut niciodată telefonie fixă, acum poate în sfârşit să îşi sune nepoţii, celelalte rudenii din sat pentru a pune întrebări simple fără a se deplasa la faţa locului.

Ne-a adus: posibilitatea de a vorbi cu cine, când, şi de unde vrem la un preţ din ce în ce mai convenabil, şansa de a asculta muzică mp3 sau radio fără alte aparate, posibilitatea de a fotografia oriunde, de a filma anumite secvenţe ce ne plac. Apoi până şi cel mai rudimentar aparat de telefonie are cronometru, contor de timp, alarmă pentru deşteptare.  Tot de la telefonia mobilă avem şi sms-ul, mms-ul, căsuţa vocală, şi mai nou internetul. Se poate citi şi răspunde de oriunde emailurilor, se poate comunica pe messenger. Mai avem şi quickoffice pentru a deschide documente word, excel, powerpoint … Unii au descărcat pe telefon şi aplicaţii de tip GPS. Unii suţin că datorită telefoniei mobile pot copia la examene. Nu comentez. Ideea e că ne-a adus câteceva şi telefonul mobil.

Ce ne-a luat? Accesorii clasice cum ar fi  agenda cu numere de telefon, walkman-ul, scrisorile, telegramele şi cărţile poştale. Ne-a luat din memorie numerele importante, pe care atât le formam că ajungeam să le ştim pe de rost. Ne-a mai luat nevoia de cartelă pentru telefoanele publice. Chiar, câtă lume mai are aşa ceva?! ! Nu mă pot hotărî ce să fac cu TIMPUL; unde să-l încadrez: ni l-a luat sau ni l-a dat? Zăresc în piaţă o persoană pe care nu am văzut-o de multă vreme. Pot  să îl salut doar de la distanţă. Omul e ocupat: vorbeşte la telefon. Dacă vreau să aflu ce mai face, ar trebui să îl sun, nu?

Deci, ce ne-a luat şi ce ne-a dat?!

Nici prea insistent nu e bine!

nickyhilton1cSe zice despre burlaci că fie nu ştiu cuceri o fată, fie nu o ştiu păstra. Astfel se diferenţiază ei de bărbaţii însuraţi. Lăsând la o parte zicătorile, vorbind despre acest subiect cam tot de acolo ar trebui să începem. Adevărat: un băiat trebuie să cucerească inima fetei! E frumos ca el să facă primul pas, şi majoritatea fetelor asta aşteaptă. (Aici e momentul în care băieţii pot să se întrebe încă de ce, să argumenteze că se poate şi invers… Foarte adevărat! dar ar aduce în vorbă doar excepţii care de altfel întăresc regula. ) Ce vreau eu să spun e că nici prea multă atenţie nu dă bine. Nu aţi văzut niciodată băieţi care în perioada de curtare devin obositori pentru fată şi ridicoli pentru restul? Ajung un fel de umbra a fetei, fără alte vise, ambiţii sau dorinţe. Pierd astfel unul din cele mai apreciate calităţi: demnitatea. Da, ca şi băiat, dacă-ţi place o fată, trebuie să dai de înţeles, dacă ea nu pricepe, zi-i mai clar, dacă face pe inabordabila, mai încearcă odată că aşa-i stă bine şi ei. Dar apoi, gata! Retrage-te şi dă-i şi ei răgaz să răspundă. Nu continua să insişti, şi mai ales NU CERŞI! De multe ori fix această răceală afişată face mai mult decât toată atenţia. Cât despre deminitate… şi în cazul în care răspunsul ei final e nu, e mult mai bine să nu rămâi şi fără de ea.

Ps. Acest articol e inspirat dintr-un film, asta pentru cei care cred că-mi servesc de muză!

şi zile şi nopţi, şi zile ….

2133869264_a0852a8eb9Am observat ceva interesant lumina şi umbra veşnic se succed, ordonat, linear, fără de explicaţii sau scuze. Aşa e în partea fizică a existenţei, aşa e în cea socială, aşa e peste tot. Întâi  e zi, apoi seară apoi noapte, la fel uneori suntem sub lumina reflectorului, adevărate persoane ale momentului, regi şi regine ale balului. Populari, căutaţi, înconjuraţi de prieteni… o chestiune ce ţine de timp. Urmează apoi conul de umbra, tăcere, trădare, uitare. Nu putem sări peste această etapă atât de neplăcută, e parte a vieţii, trebuie să o acceptăm şi să o traversăm cu demnitate. Unii ajunşi acolo, în conul de umbră încep a poza în victime, a cerşi, a implora. E trist să lupţi astfel. Partea bună e că apoi urmează iarăşi „ziua”. Şi în funcţie de de temperament, de personalitatea, succesiunea zi -noapte înclină mai mult balanţa într-o direcţie. Unii, optimiştii, trăiesc mai multe „zile”; e şi normal de vreme ce ştiu privi cu încredere. Deoarece nu au o constanţă egală în timp, ai uneori impresia că trăieşti noaptea polară atât de persistent e negrul. Vine însă dimineaţa, şi veselia, şi împlinirea atunci când culegi ceea ce ai semănat. Acesta s-ar putea să nu mai fie dansul meu, dar, cândva…

Troc

Unii se folosesc de lucruri ca să cumpere oameni, alţii se folosesc de oameni ca să dobândească lucruri. Un imens troc în care singurul criteriu este interesul personal.  Nici nu ştiu care e mai de rău sau… mai de bine?! Întrebarea e dacă se poate altfel, dacă se şi merită?! Înclin să preţuiesc oamenii, teoretic, practic m-am mai surprins numărând unul câte unul arginţii: 7, 8… Ce-am vândut pentru ei? Hm! Eu spun că a fost avantajoasă învoiala. Cum ziceam,e troc, frate, troc! …