… acela să arunce primul cu piatra

(Ioan 8:1-11)

Și toți au ieșit afară căci se simțeau mustrați în cugetele lor.

Eu, aș fi aruncat piatra. Și sunt sigură că-n zilele noastre nu aș fi singura, și-mi fundamentez afirmația pe exemple concrete. Nu din cauză că suntem fără păcat ci din cauză că ale noastre sunt bine mersi ascunse. E până la urmă o chestiune de bun simț să nu ofensezi opinia publică, nu-i așa ?!  Dar femeia aceasta… Prinsă în preacurvie, e prea de tot. Scandalizează toate standardele morale. Să aruncăm deci cu piatra. Oricum în sinea noastră îi cântărim păcatul și-l vedem mai mare decât toate ale noastre. Oricum, dacă vom lăsa piatra jos, de câte ori o vom întâlni o vom privi de sus, de la înălțimea ipocriziei păcatelor bine îngropate sub cortul nostru.

Hristos însă îi dă o veste extraordinară : Nici Eu nu te osândesc!

Ce lucru mare! Să se uite Domnul la nimicnicia ta și să declare iertare… Fără condiții, fără controale ulterioare, pur și simplu iertare. Asta e definiția iubirii supreme.

Nu știu dacă femeia i-a ascultat sfatul ”Du-te și să nu mai păcătuiești”, știu însă că-n cel mai de jos moment al vieții ei a întâlnit iertarea Lui, și îmi place să cred că a știut prețui la maxim șansa primită.

Hai să lăsăm piatra jos! Nici unul nu ne calificăm s-o aruncăm. Mai bine să iubim așa cum ne-a arătat El.

Anunțuri

7 gânduri despre „… acela să arunce primul cu piatra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s