…ochiul meu te-a văzut, de aceea mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă

Aceasta a fost exclamaţia lui Iov (Iov42:5, 6), a omului care a pierdut tot, dar nu a vorbit împotriva lui Dumnezeu. A insistat prea mult pe nevinovăţia lui, e adevărat, dar pentru curăţie de inimă şi sinceritate, Dumnezeu i e arată. Şi foarte interesant, nu îi dă nici o explicaţie. Şi Iov nu a pierdut puţin, ci tot! Dumnezeu nu îi spune că a fost motivul Lui de laudă în faţa lui Satan, nu îi spune că El a ştiut dinainte că nu bunăstarea sau sănătatea îi sunt motivele pt care Iov se teme de Domnul. Si ce e mai interesant, lui Iov îi mor si intrebările în prezenţa Lui. Nu mai contează de ce a pierdut tot, numai contează că lui, un nevinovat i s-a întâmplat asta, conteză că l-a văzut pe Domnul. Următorul pas e „scârba de sine” şi dorinţa de a se pocăi. Când avem acumulate prea multe întrebări, prea multe dezamăgiri, pea mult neînţeles cred că e timpul să ne deschidem ochii să îl vedem iarăşi. Să îl ascultăm şi să fim dispuşi să ne presărăm cenuşă!