Arhive etichetă: prieten

Ce e de făcut cu prietenii încăpățânați ?

Pornim de la ideea că nimeni nu ar trebui să treacă prin viață singur; poate ”viață” e o metaforă prea generală. Reformulez deci: nimeni nu ar trebui să treacă prin zile, prin bucurii, necazuri, întrebări ori momente de tăcere, singur.  Chiar nu au sens decât împărțite toate cu oameni pentru care ești important, adică, prieteni. Ei, și termenul acesta a devenit un clișeu în ultima vreme, dar să nu ne împotmolim prea tare la introducere.

Deci, indiferent la ce nivel ar fi prietenii pe care-i avem (buni, foarte buni, doar prieteni, amici numai buni de ieșit la un suc ori la o plimbare… etc) uneori relaționarea cu ei devine dificilă. Asemeni nouă, nici ei nu sunt ființe perfecte. Probabil cel mai greu de depășit în relaționare e încăpățânarea; a lor desigur, că pe a noastră o numim altfel, spre exemplu convingere. Și atunci, ce e de făcut când prietenii noștri sunt niște încăpățânați?

  • Nu te aștepta să ai câștig de cauză (prea des) când aveți păreri contradictorii.
  • Nici într-un caz nu trebuie lăsate lucrurile nespuse pe motiv că oricum nu se ajunge la  vreo concluzie.
  • Certurile nu au sens, astfel, e suficient să argumentăm ideea.
  • Prietenia e mai valoroasă decât încăpățânarea, rămâi deci un prieten bun.

( Scris din ambele perspective și  cu dedicație 🙂 )

O cutie și un raft

Nu avem cum să afăm toate răspunsurile, nici să rămânem fără întrebări. Ce bine ar fi, și ce simplu…. Mereu purtăm în suflet sau pe chip un neînțeles. Adesea nu-l putem articula în vreun fel, dar sunt și clipe în care întrebările ”De ce… ?” sau ”Cum … ?”  persistă în noi. Uneori șoptite, alteori stau mute, sau pur și simplu ne doboară.

Apoi după un timp, suntem în stare să punem totul în cutie, să închidem cutia și s-o punem deoparte. Nu, nimic din ce e înăuntru nu își găsește rezolvarea prin acest gest. Atâta doar că nu mai face parte din preocupările noastre curente. Cândva capacul se ridică și toată această cutie a Pandorei ne năpădește iar cotidianul. Bine ar fi să putem sorta definitiv conținutul și să aruncăm, pur și simplu să aruncăm ce nu e bun. Dar în cele mai multe cazuri acest lucru e imposibil.

E uimitor câte cutii – unele mai mari, aletele mai mici – reușim să adunăm. Unele-s opera noastră, pe altele le-am primit ca o tristă moștenire, dar sunt și din acelea pe care nici nu știm de unde le avem și e așa de nedrept să ne preocupe timpul. Ce putem însă face?!

Sigur că ale altora par mai ușor de sortat. În dreptul semenilor noștri știm exact ce ar fi de făcut, că  parcă problemele lor sunt mai logice. E bine de ținut minte, că așa cum noi avem nevoie să ne păstrăm ”cutiile” noastre închise, au și ceilalți. Și poate trebuie să umblăm cu grijă prin viața lor, să nu le oferim alt ajutor decât cer, sau lasă a se citi printre rânduri. Și poate cel mai bine ar fi, ca de comun acord, să așezăm toate acestea pe rafturi înalte, la care să putem ajunge doar cu scara. Atunci putem relaționa iarăsi, deoarece, așa cum spunea cineva , dacă o casă luxoasă are securizat fiecare obiect de valoare , oamenii pot să se plimbe linistit prin ea, să admire acele lucruri scumpe, dar făra să le poată fura, sau strica, aș adăuga.

Deci, atenție la rafturi și cutii!

***

3. XII.  După o săptămână

Am mai închis una, nu e așa de voluminoasă. O las aici, la vedere, și nu mă deranjează să o luați la plecare. Nici pe asta nu am cerut-o eu!

a mic / prieten

Amicul e un fel de prieten. În Dex cele două cuvinte realizează o sinonimie totală, în limba vorbită însă semantica acestor cuvinte înregistrează diferențe. Cel puțin așa văd eu lucrurile, și toată diferențierea de mai jos e filtrată prin prisma mea,deci, simțiți-vă liberi la alte opinii.

Prietenul e omul situat la doar câteva taine  de sufletul tău, de încredere și necesar în cotidian, în vreme ce amicul e acea persoană care te bucură cu prezența-i, te cunoaște și te respectă, dar, poate și lipsi din viața ta, fără ca asta să afecteze relația. Iar când drumurile se încrucișează iar, toate-s bune și frumoase. Cu amicii poți să stai la o cafea și să povestești ce vrei, prietenilor însă e important să le spui ce e esențial despre tine. La o adică un prieten va fi jignit să lași un aspect important neîmpărtășit. Astfel, cu prietenii poți avea și supărări, dispute și împăcări, în vreme ce relaționarea la categoria amicilor, nu are atâtea obligații. E de preferat să ai prieteni buni, să nu uiți însă, că ei necesită timp, multă iertare, căci ajunși aproape de inima ta, te pot răni ușor, și atunci doare rău . Și amicii pot avea acest efect, dar rănile lor nu sunt așa de adânci și se vindecă odată cu trecerea vremii. Această diferențiere fiind punctată, se poate concluziona că, deși cu un amic e mai ușor să relaționezi, un prieten îți îmbogățește mult mai mult viața.

Este o vârstă la care prietenia e așa de ușoară! Vine natural și firesc, parcă oamenii se pot relaționa unii la alții mai simplu, sunt mai similari în vise și așteptări. Apoi devenim diferiți, și prieteniile se leagă mai greu, nu imposibil, doar mult mai greu.De aceea obișnuiam să recomand celor aflați la vârsta simplă, să își facă prieteni că și așa, timpul îi va cerne.

Putem fără de ei? Desigur! O zi, două, trei, sau când suntem mai ocupați. Dar nu așa se pune problema, prietenii și amicii noștri nu sunt un simbol al neputinței ci sunt parte a farmecului cotidian: bucuria e mai mare dacă o împarți cu ei, tristețea mai ușoară. Personal, la momentul de față am mai mulți amici decât prieteni (după diferențierea de mai sus) îmi doresc însă că la un moment dat să promovez pe cineva la câteva taine mai aproape de sufletul meu, la statutul de prieten bun.