Arhive etichetă: prietenie

Ce e de făcut cu prietenii încăpățânați ?

Pornim de la ideea că nimeni nu ar trebui să treacă prin viață singur; poate ”viață” e o metaforă prea generală. Reformulez deci: nimeni nu ar trebui să treacă prin zile, prin bucurii, necazuri, întrebări ori momente de tăcere, singur.  Chiar nu au sens decât împărțite toate cu oameni pentru care ești important, adică, prieteni. Ei, și termenul acesta a devenit un clișeu în ultima vreme, dar să nu ne împotmolim prea tare la introducere.

Deci, indiferent la ce nivel ar fi prietenii pe care-i avem (buni, foarte buni, doar prieteni, amici numai buni de ieșit la un suc ori la o plimbare… etc) uneori relaționarea cu ei devine dificilă. Asemeni nouă, nici ei nu sunt ființe perfecte. Probabil cel mai greu de depășit în relaționare e încăpățânarea; a lor desigur, că pe a noastră o numim altfel, spre exemplu convingere. Și atunci, ce e de făcut când prietenii noștri sunt niște încăpățânați?

  • Nu te aștepta să ai câștig de cauză (prea des) când aveți păreri contradictorii.
  • Nici într-un caz nu trebuie lăsate lucrurile nespuse pe motiv că oricum nu se ajunge la  vreo concluzie.
  • Certurile nu au sens, astfel, e suficient să argumentăm ideea.
  • Prietenia e mai valoroasă decât încăpățânarea, rămâi deci un prieten bun.

( Scris din ambele perspective și  cu dedicație 🙂 )

O cutie și un raft

Nu avem cum să afăm toate răspunsurile, nici să rămânem fără întrebări. Ce bine ar fi, și ce simplu…. Mereu purtăm în suflet sau pe chip un neînțeles. Adesea nu-l putem articula în vreun fel, dar sunt și clipe în care întrebările ”De ce… ?” sau ”Cum … ?”  persistă în noi. Uneori șoptite, alteori stau mute, sau pur și simplu ne doboară.

Apoi după un timp, suntem în stare să punem totul în cutie, să închidem cutia și s-o punem deoparte. Nu, nimic din ce e înăuntru nu își găsește rezolvarea prin acest gest. Atâta doar că nu mai face parte din preocupările noastre curente. Cândva capacul se ridică și toată această cutie a Pandorei ne năpădește iar cotidianul. Bine ar fi să putem sorta definitiv conținutul și să aruncăm, pur și simplu să aruncăm ce nu e bun. Dar în cele mai multe cazuri acest lucru e imposibil.

E uimitor câte cutii – unele mai mari, aletele mai mici – reușim să adunăm. Unele-s opera noastră, pe altele le-am primit ca o tristă moștenire, dar sunt și din acelea pe care nici nu știm de unde le avem și e așa de nedrept să ne preocupe timpul. Ce putem însă face?!

Sigur că ale altora par mai ușor de sortat. În dreptul semenilor noștri știm exact ce ar fi de făcut, că  parcă problemele lor sunt mai logice. E bine de ținut minte, că așa cum noi avem nevoie să ne păstrăm ”cutiile” noastre închise, au și ceilalți. Și poate trebuie să umblăm cu grijă prin viața lor, să nu le oferim alt ajutor decât cer, sau lasă a se citi printre rânduri. Și poate cel mai bine ar fi, ca de comun acord, să așezăm toate acestea pe rafturi înalte, la care să putem ajunge doar cu scara. Atunci putem relaționa iarăsi, deoarece, așa cum spunea cineva , dacă o casă luxoasă are securizat fiecare obiect de valoare , oamenii pot să se plimbe linistit prin ea, să admire acele lucruri scumpe, dar făra să le poată fura, sau strica, aș adăuga.

Deci, atenție la rafturi și cutii!

***

3. XII.  După o săptămână

Am mai închis una, nu e așa de voluminoasă. O las aici, la vedere, și nu mă deranjează să o luați la plecare. Nici pe asta nu am cerut-o eu!

Utopie

Sau ceva spre ce ţinteşti până ai suficientă maturitate să accepţi că lumea nu e un loc  ideal şi nici oamenii din ea, că prietenii dezamăgesc şi trădează, dar tot sunt valoroşi, şi foarte importanţi. Best friends?! E mult spus! Să fie măcar friends şi eu sunt mulţumită!

Ps. Mai caut picioare pe care sa scriu şi eu pentru o poză similară. Vreau să scriu pe româneşte, sunt mai multe litere, va dura ceva ani să găsesc. Revin atunci cu poza 🙂

Petiţie pentru prietenie

Mi-e tare draga poza asta! Mi-s dragi fetiţele din ea, povestea prieteniei lor, simplitatea şi naturaleţea…. Ele ? Două scumpe! Damaris e din grupa mea, Allegria, Rachel e o fetiţă româncă din Statele Unite. Vârsta? Aceeaşi! S-au cunoscut în dimineaţa plecării în tabără, joi, la orele 7.00 AM. Au călătorit cu aceaşi maşină şi la primul popas erau deja best friends. Ce simplu se leagă prieteniile la 9 ani, nu? Le-am urmărit cu interes în cele patru zile şi m-a încercat părerea de rău că am depăşit chiar şi cu sufletul vârsta aceasta naivă, optimistă, a prieteniilor … S-au certat, s-au împăcat 2 minute mai târziu, au râs împreună cu cu hohote cristaline de răsuna tabăra; una culegea afine şi pentru cealaltă care nu se putea despărţi de terenul de fotbal, cealaltă îi lua felie de pepene verde ca să nu îşi piardă prima locul pe hilintă (a cărei organizare a depăşit puterea mea de înţelegere… pe ture, minute, zile…) Prietenie simplă, pură… Ce păcat că vor creşte şi ele şi riscă să devină la fel ca alte serii de prietene. Oare de ce odată cu trecerea vremii în loc să devenim mai înţelepţi şi relaţiile mai mature, devenim mai irascibili şi prieteniile mai fragile?

Aş face o petiţie dar nu ştiu cui să o adresez. Aş cere în ea să se interzică prieteniile forţate şi relaţiile artificiale, sau să se noteze pericolul lor aşa cum se notează prin magazine câte E-uri conţin unele alimente. Aş vrea să fie vizate prieteniile ce dezvoltă obligaţii (gen sunat sau scris după vre-o activitate), prieteniile ce pretind exclusivitate (relaţiile tip logodnă cum li se mai spune), prieteniile în care există o singură parte importantă( cealaltă e doar pentru a-i asculta damele şi a-i zidi moralul), prieteniile care dau comunicarea pe ghiceală ( în care unul e supărat pe celălalt dar nu-i spune nici că e, nici de ce, se comportă doar ciudat), prieteniile fără pic de transparenţă (care nu te lasă să vezi când, unde sau cum au nevoie de vorba ta bună, sa de tăcerea ta ), prieteniile … Aş cere în petiţia mea să se ia măsuri pentru a ne putea păstra cumva prieteniile naturale şi autentice! De ce e aşa de greu?!

Nu ştiu cui să adresez petiţia , nici ce am omis din ea. Până una alta, v-o adresez celor ce aţi citit, şi în loc de semnătură ca semn de aderenţă, să eliminăm în dreptul nostru lucrurile menţionte mai sus, să facem primul pas spre autentic!