Arhive etichetă: timp

Despre iubire, nu?

Peste tot inimioare, de pluș, de ciocolată, de porțelan… flori la suprapreț și ursuleți la promoție. Se vinde o dragoste comercială, o îndrăgostire care se exprimă strident și cu atâtea forme de kitsch. La radio, melodii în ton cu timpul acesta stabilit în calendar ca un timp numai bun de exprimat iubire. Ce-o fi având restul anului, nu pricep.

Mă gândeam să scriu doar ca semn de revoltă față de imagine aceasta falsă a iubirii. Auzi tu, inimioare, flori și ciocolată…. Mai pune o cină în oraș și o melodie și ai meniul complet. Meniul complet al iluziei. Iubirea, deși poate să implice toate formele comerciale de mai sus, nu se definește prin ele. Puneam și anul trecut iubirea sub lupă și afirmam ca acum doi ani și ca de când îl am pe B. în viața mea, că eu nu iubesc mai mult de Valentines.

Și, cu toate că nu e rău să celebrăm iubirea, în loc să dăruim inimi, ar fi bine să le protejăm pe ale noastre, pe a celuilalt. Că iubirea nu e atunci când bate reflectorul și ți se cere un romantism extrem, iubire nu e când dai o floare. Iubire e când știi să rămâi aproape, să susții, să sprijini și să cucerești în fiecare zi inima celuilalt. Și de foarte multe ori, iubirea se definește fix prin gesturi mici și normale de zi cu zi. Prin prețuire, prin admirare, prin păstrarea farmecului relației. Iubirea e minunată! Iar sărbătorile, gen Valentine’s pot să o completeze cu detalii. Să nu confundăm detaliul cu esențialul. Ziua de azi e un detaliu față de un an întreg! Ce ai avut ieri, ce vei avea mâine contează. Poți să-ți îmbunătățești detaliul, e dreptul tău. Poate fi și frumos, dar iubirea e mult mai mult de-o inimioară de pluș, de-o ciocolată sau o floare ….

Și încă ceva, iubirea nu are nevoie de martori pentru a-și certifica fericirea, căci, ea nu are prea multe de-a face cu orgoliul.

Îmblânzirea timpului

Nu ştiu cum, dar mi s-a sălbăticit timpul. Nu ne mai înţelegem de nici o culoare. Eu îl rog să fie blând, el îmi pendulează asprime, eu îl rog să stea puţin, el ticăie netulburat. Nimic din tot amalgamul cotidian ce mă înfăşoară nu îl mişcă, secundele le măsoară la fel, de mi-e bine, de mi-e greu ori de nu m-am decis cum mi-e. Timpul ăsta… Era o vreme când credeam că-mi aparţine pe deplin, că eu îl conduc şi el se măsoară în ore,  zile ori săptămâni după bunele mele planificări. Îl organizam şi el se scurgea respectând planificarea. Apoi, am obosit. Orele pe care mi le dădea pentru odihnă erau parcă prea strâmte şi nu-mi ajungeau. Am cerut mai mult, cred că aici ni s-au stricat bunele relaţii, căci vedeţi voi, timpul e fără sentimente. În cele 60 de secunde nu încape nici o milă, bucurie, nelinişte, nici o înţelegere.  Dorinţa mea s-a izbit de minutar fără nici o şansă. Am intrat apoi în defensivă, l-am ignorat şi … am pierdut. Am pierdut mult timp, ireversibil. Credeam că nu mă va mai ajunge, m-am înşelat. Înfrântă, în luna septembrie înalţ steagul alb şi stau târziu să recuperez. Nu, timpul trecut nu îl pot aduce înapoi. Lucrurile pe care le-am lăsat sub tăcere atunci, da! Şi, uite-aşa, înarmată cu agende, pixuri şi planificări încerc să fac pace. Să îl îmblânzesc iar, să îmi reamintesc ce gust are eficienţa, randamentul. Strategia mea implică pe moment o alarmă ce-mi dă stingerea şi două ce dau deşteptarea în zori. Sper să ajungem în termeni buni în curând.

Capsula timpului

În filmele americanilor am văzut prima oară ideea de a-ţi îngropa amintirile pentru a le regăsi peste ani aşa cum le-ai lăsat. Avea doza-i de aventură această practică, noi aveam alte metode. Oricum, e  frumos să păstrăm în minte ce a fost bun, ce a fost greu, unde am greşit şi ce am învăţat.

Am descoperit însă recent că unele amintiri, cele ce sunt vii cresc odată cu tine. Nu le poţi închide în capsula timpului şi îngropa în speranţa  de a le regăsi nealterate de vreme. La revedere, vor păstra trăsăturile ştiute, dar  vor avea din belşug şi o mulţime de aspecte ce-ţi sunt străine. Doar obiectele (fotografiile, filmuleţele, suvenirele) păstrează fidel parfumul a ce a fost şi-ţi pot trasa un zâmbet.

Să nu ne amăgim deci! Să nu credem că putem închide oamenii în capsula timpului şi să îi luăm mai târziu. Cel mai bine e să îi preţuim şi să conjugăm împreună verbe la timpul prezent, indiferent ce mod preferăm!