Nu stiu ce sa ii numar: anii sau singuratatile, dar indiferent ce alegere as face, rezultatul va fi un numar mare. Multi ani si multe singuratati! Sentimentul ce-l ai cand o vezi( in fara de tendinta de a fugi in casa ca nu mai scapi de te ia la povestit) e ca nu vrei sa ajungi la fel. De parca ea ar fi vrut?! Si in singuratatea de la numarul ei, ea vorbeste…. nu i s-au pierdut cuvintele in linistea ce ii raspunde: vorbeste cu cainele („badaranul” cum il alinta uneori, iar eu sunt ferm convinsa ca nu stie ce inseamna :)) ), vorbeste cu florile(in orice sezon gradina ei e multicolora, cred ca asta e raspunsul florilor), vorbeste cu ea insasi, si pe romaneste si pe maghiara. Si cand nu vorbeste, canta. Mai vorbeste cu fetele mele, imaginati-va conversatie intelectuala: ea, peste 70 ani, ele la un loc n-au 5 de toti.
Dimineata la 8 jumate cand o iau pe Raissa de manuta si ne grabim la gradinita, ea e in gradina, pliveste( nu stiu ce…. buruienile precis nu mai cresc la ea, e inutil, si-or fi dat seama). Cand merg dupa Rai, pe la amiaz’, ma striga peste gard si ma intreaba ce mai fac, si de regula daca sunt sigura ca nu mai vreau patrunjel verde. Apoi cand fetele mele zburda intre in casa si topoganul de afara, ea e tot acolo. Ca sa le distreze, il aduce pe Rexi(„badaranul”) la gard si le lasa sa il mangaie, mai le arbitreaza graba cu care urca si coborara topoganul… Seara, cand imi culeg copii de-afara sa impartim pijamale ea, tot acolo… isi uda gardina, sau… o arata unor vizitatoare, sau….
Vecina mea e singura… Fara sot( ii supravietuieste de vre-o 12 ani), fara copii( n-a vrut Dumnezeu se consoleaza). Dar ce admir la ea, singuratatea nu a doborat-o, nu a redus-o la tacere. E vorbeste, chiar daca doar pentru ea. Ma uit la mine, la noi… ce usor inchidem orice usa de dialog, ar fi cine sa ne asculte, dar taceam… Si cand dialogam, nu comunicam, si cand comunicam, adesea nu suntem sinceri….
Vecina mea e asa de singura cum nu vreau sa aflu vreodata, dar e mai tare decat toata tacerea. Iarna asta nu am locuit acasa, si mi-a lipsit compania cuvintelor ei.
Chrina 
asa-s babele ma. si buna-mea vorbeste cu tot ce apuca
noroc are vecina cu tine si fetele tale:))!
…mie imi aduce aminte de bunik mea care nu mai e; a trait 35 ani singura intr-un sat sasesc parasit de lume…mi-as fi dorit sa fi avut o vecina ca si tine:)!
e ft trist sa fii asa…si ea se simte sunt sigur, atata tot ca reusit sa treac peste, eu am vazut si la mine in sat…e groznic sa fii singur la batranete…eu nu cred ca as suporta
cred ca e cea mai groaznica singuratate!… nici eu nu as suporta…
are maicamea o vorba: omul e fiinta cea mai adaptabila. mergi inainte mult dupa ce ai spus nu mai pot
drept adela, dar e o situatie la care eu una nu as vrea sa ma adaptez…:)..prefer oamenii patrunjelului din gradina, sau gainilor…:))!! Eu cred ca noi, crestinii, avem un atu: acela de a nu putea fi singuri. Ce noroc pe noi…:D
continua sa scrii si eu citesc …
Emoționantă, pt mine, postare!
Eu am un respect deosebit pt. DOAMNELE trecute de a 3-a tinerețe (nu aș îndrăzni, nicidecum, să le numesc „babe”; m-aș jigni singură, fiindă va veni vremea când eu voi sta pe locul lor, nu?). Eu am bunici de 80 de ani, care arată (și trăiesc) de 70 (bunicul meu încă mai lucreaza – e jurist, lichidator; iar bunica citește tot ce prinde. Deci nu s-au „rablagit”). Și am și o mătușă, care aduce cu vecina ta, doar că nu are câine, are 82 de ani și (re)citește toate cărțile din bogata ei bibliotecă. Unchiul meu, soțul ei, a fost cerectător de carte veche românească și se îndeletnicea cu poezia (vezi http://www.titusfurdui.wordpress.com).
Da… frumoase gânduri ai așternut, Chrina. Mă liniștesc.
omul nu a fost facut sa fie singur, inca de la inceput e clar asta, singuratatea cred ca e cea mai grea dintre toate
sunteti niste fricosi cu toti. va temeti de singuratate pentru ca va temeti de voi insiva. pentru ca nu va place de voi cum sunteti, si atunci vrei ca propria finititudine sa va fie acoperita de o alta persoana.
cred ac asta ii cea mai proasta motivatie ca sa te casatoresti, sau ac sa ai un prieten, sau ca sa saluti pe cineva, sau ca sa comunici orice ar fi, „teama de singuratate”, de liniste, de tacere.
si acolo unde nu mai ii zgomotul oamenilor, se asterne o liniste care tot ce face e sa sape in tine, si sa te scoata si sa arate cum esti cum cu adevarat.
cami, care ar fi avantajul ala? iluzia? sau mai bine deziluziile?
pt Ruben:
Recunoaste ca si tu te temi de singuratatea prelungita! Ai dus putin la extrema argumentatia ta. Desigur ai dreptate cu singuratatea ca si cauza generatoare de decizii majore, dar noi vorbeam aici de singuratatea ca mod de viata. Andrei zice bine: ideea ca „nu e bine ca omul sa fie singur” apartine lui Dumnezeu nu noua. Singuratatea te si ajuta sa te gasesti dar te si pierde in propria finitudine, vorba ta.
Ps. Stiu motivatii mai proaste sa te casatoresti ca tot veni vorba.
Crina dinalea stiu si eu :)). Ruben are putintica rabdare, dar chiar ca e extrem…E normal sa ai pe cineva in viata ta, totul depinde de timp si de motive. Nu cred ca omul se casatoreste de frica si dinastea…fii serios Ruben. Daca te simti asa de bine singur de ce nu esti singur? 🙂
touche! 😛
„Cred că subiectul SINGURĂTĂȚII este permanent în actualitate pentru fiecare dintre noi, în fiecare anotimp al vieții noastre. În viață, fiecare om trăiește „clipe„ de singurătate. Nu pot fi evitate. Important este să știm cum să „trăim„, cum să trecem prin aceste clipe de singurătate, nicidecum să căutăm o modalitate prin care să le „alungăm„. Unora ne sunt „hărăzite„ mai multe, altora mai puține astfel de clipe, însă important este să descoperim că SINGURĂTATEA nu înseamnă doar (sau: numai) „suferință„, ci este și un dar divin.”
Este o parte din prefața pe care am prelucrat-o pentru ediția în limba română a cărții lui Elisabeth Elliot (soția misionarului ucis de canibalii din tribul Auca,Jim Elliot), carte apărută la Ed. Scriptum, Oradea, sub titlul CĂRAREA SINGURĂTĂȚII – Găsește-ți cărarea spre Dumnezeu în pustie!
V-o recomand călduros, pentru tema aflată în discuție.
Well, Ruben, cand numeri primaverile e simplu..cand incepi sa numeri iernile, perspectiva e alta.
Ar fi fost interesant sa-i fi putut expune bunicii mele teoria „cunoaste-te pe tine insuti/insati”; sa ii explic ca singuratatea iti ofera doar sansa unei introspectii…:(! Batranii obisnuiesc sa spuna „batranete, haina grea!”, dar eu sunt convinsa ca nu boala e cea care ii sperie, ci teama de a fi neputinciosi si singuri in fata insuficientei lor.. E drept insa ca singuratatea e o provocare, un test al maturitatii…dar ce e mult strica!!:))
Iar legat de casatorie: singuratatea in 2 e „sublimul” singuratatii!!
andrei dragule, nu am prietena din tema de a nu fi singur. ci pentru ca m-am indragostit.
:)) touche
buna-mea e singura de la 40 si ceva de ani.are acum 60.noi mergem in vizita la ea la sfarsitul saptamanii.
dar , se simte singura? nu.cred ca ma intrece la viata sociala.
cateodata mai singura ma simt eu in mijlocul orasului.
subiectiva treaba cu singuratatea.
frumoasa poveste. cateodata ajungi sa te gandesti ca tu nu ai fi in stare sa reactionezi asa bine in situatia batranei sau cel putin nu iti dai seama. si in acele momente probabil ca apreciezi mai mult ce ai. eu asa simt.
http://filmedevazut.wordpress.com