Arhive pe categorii: Simplu

Despre iubire, nu?

Peste tot inimioare, de pluș, de ciocolată, de porțelan… flori la suprapreț și ursuleți la promoție. Se vinde o dragoste comercială, o îndrăgostire care se exprimă strident și cu atâtea forme de kitsch. La radio, melodii în ton cu timpul acesta stabilit în calendar ca un timp numai bun de exprimat iubire. Ce-o fi având restul anului, nu pricep.

Mă gândeam să scriu doar ca semn de revoltă față de imagine aceasta falsă a iubirii. Auzi tu, inimioare, flori și ciocolată…. Mai pune o cină în oraș și o melodie și ai meniul complet. Meniul complet al iluziei. Iubirea, deși poate să implice toate formele comerciale de mai sus, nu se definește prin ele. Puneam și anul trecut iubirea sub lupă și afirmam ca acum doi ani și ca de când îl am pe B. în viața mea, că eu nu iubesc mai mult de Valentines.

Și, cu toate că nu e rău să celebrăm iubirea, în loc să dăruim inimi, ar fi bine să le protejăm pe ale noastre, pe a celuilalt. Că iubirea nu e atunci când bate reflectorul și ți se cere un romantism extrem, iubire nu e când dai o floare. Iubire e când știi să rămâi aproape, să susții, să sprijini și să cucerești în fiecare zi inima celuilalt. Și de foarte multe ori, iubirea se definește fix prin gesturi mici și normale de zi cu zi. Prin prețuire, prin admirare, prin păstrarea farmecului relației. Iubirea e minunată! Iar sărbătorile, gen Valentine’s pot să o completeze cu detalii. Să nu confundăm detaliul cu esențialul. Ziua de azi e un detaliu față de un an întreg! Ce ai avut ieri, ce vei avea mâine contează. Poți să-ți îmbunătățești detaliul, e dreptul tău. Poate fi și frumos, dar iubirea e mult mai mult de-o inimioară de pluș, de-o ciocolată sau o floare ….

Și încă ceva, iubirea nu are nevoie de martori pentru a-și certifica fericirea, căci, ea nu are prea multe de-a face cu orgoliul.

Cine se trezește de dimineață …

… are parte de toată invidia mea. De-ar fi pe alese, aș opta pentru genul matinal. Ador diminețile cu aerul, liniștea și tot potențialul lor. Am încercat să mi le apropii și m-am aliat cu vreo trei alarme, programate la 15 minute una de alta. Nu știu dacă voi reuși vreodată! Poate când voi da stingerea mai devreme, voi avea sorți de izbândă. Dar, s-o spun pe cea dreaptă, îmi plac și serile târzii, așa răcoroase ( bine, fie, cu țânțarii lor cu tot) și cu toată vraja ce le învăluie. Serile sunt parcă mai romantice. Cum să le împac pe amândouă ?! Încă-n zori, mă lupt cu somnul, eu și credincioasa mea cafea, și cu toată ambiția trebuie să recunosc: nu, nu sunt încă un om matinal. Nu știu de voi putea plăti vreodată prețul serilor pentru a fi. Până atuci însă, cine se trezește de dimineață, are parte de toată invidia mea… cea pozitivă, desigur!

Start!

1485948650_e0d055ac65Pentru … toamnă, pentru şcoală… Pentru mine cele două sunt cam sinonime, de 24 de ani merg mână în mână.

De obicei în 15 septembrie ploua (să vedem anul acesta cum va fi!) iar apoi se mai îndrepta vremea şi toamna devenea superbă. Iar şcoala… ei, şi ea este… frumoasă, că nu putem spune mai mult în termenii actuali. Azi în sala profesorală am întâlnit o colegă nouă care mi-a amintit de începuturile personale. Eram şi eu debutantă plină de vise (acum am 8 ani vechine şi mai am şi vise, dar mai realiste). Eram ca şi ea nerăbdătoare să văd manualele, programa, un model de planificări…. Să văd clasele, băncile, să mă imaginez la catedra, să-mi exersez scrisul pe tablă până îmi iese caligrafic… Aşteptam să îmi cunosc elevii pe care  mi-i imaginam ideali, însetaţi de învăţătură, iar eu cu o metodică extraordinară şi cu vocaţia înnăscută să îi luminez. Asta era prima zi. Apoi au venit cerinţele. M-am îngropat în hârtii, planuri, planificări, procese-verbale, proiecte, evaluări. În învăţământ se vorbeşte în scris, iar apoi îţi trebuie număr de înregistrare la secretariat pentru orice foaie. Au venit apoi elevii, care nu aveau nici o dorinţă de a învăţa, doreau doar note bune. Dacă se putea să nu aibă teme, sau de învăţat, sau chiar să nu scrie deoc la ore, erai cel mai tare profesor.

Aşa am început eu să învăţ să fiu … profesor. Nici metodica din facultate, nici orele de practică nu rezolvă problema. Mi-am stabilit propriul stil: nu sunt un profesor „dictator” (folosesc cu înţelepciune tehnologia, iar ce e de dictat totuşi, nu o fac după foaie). Nu tolerez obrăznicia/şmecheria/ minciuna. Mai bine o temă nefăcută decât una copiată. La teste… să copieze, dacă ei cred că reuşesc fără să îi văd eu, dar de i-am prins, vai de ei ! Lecturile sunt importante, le dau spre citire şi le notez pe parcursul anului, nu infernalele liste pe care le primeamla început de vacanţă eu. Îi învăţ să le fie drag de carte. Cu elevii sunt prietenă, dar primează respectul, dacă e să aleg una din două renunţ la prima: orele mele sunt ţinute în linişte. Respect programa, ţin orele în mod creativ … Asta vreau, iar unii dintre elevi se numără printre cititorii acestui blog, pot să confirme.

Septembrie iar. Colega mea e visătoare, e la început. O las să viseze căci ştiu bine că visele se maturizează în timp. Îi voi întinde o mână de ajutor dacă o voi vedea asediată de hârtii. Până atunci, START toamnă cu şcoala ta cu tot. Sunt gata!

despre Moneasa

moneasa_statiune_1_webMoneasa e exact ca mute alte staţiuni din ţara noastră, frumoasă într-un infinit proces de modernizare, cu multe plusuri şi multe minusuri. Între vila din fotografie (unde am stat şi despre care  n-am reuşit s-o conving pe Raissa ca nu e castel) şi alte clădiri de dincolo strada spre exemplu par a fi secole întregi de civilizaţie. Există la Moneasa acea frumuseţe uşor sălbatică, parte din farmecul zonei. La o adică, cum altfel ar arăta traseul prin pădure spre Peştera Liliecv9ilor?!  Trebuie să te încumeţi a risca să aluneci pe frunzele uscate, să sari peste buştenii căzuţi pe cărare, să aştepţi o mână de ajutor, să sari peste un pârâu şi să urci, să urci… E aerul acela atât de curat şi de sănătos… Şi ar mai trebui să fie lacul. Ei, surpriză, nu mai e ! Faimoasele hidrobiciclete albastre stau pe ceea ce era odinioară marginea lacului iar dincolo de valea seacă se înalţă o clădire. Ostentativă construcţie ce privează staţiunea de una dintre embleme. Dar există un parc în care poţi petrece parte din timpul liber, ( de fapt acolo se beneficiază doar de timp liber) mai ales  dacă însoţitorii sunt de dimensiunile potrivite pentru a încăpea în căsuţă şi celelalte accesorii. Mai sunt şi alte atracţii turistice, preţuri rezonabile, apropiere mică de domiciul ( vorbesc din unghiul meu). Nu compar Moneasa cu o ieşire peste graniţă spun doar că pentru recreere, pentru reîncărcarea bateriilor e o soluţie la îndemână. Personal, voi mai apela la ea cât de curând!

… enteresul şi iar enteresul!

Cam acesta e resortul vieţii după Trahanache, simpaticul personaj din O scrisoare pierdută. Şi în mare parte aşa stau lucrurile! Atâta doar că, precum în orice regulă şi aceasta îşi are excepţiile ei. Cunosc vre-o 3 persoane total altruiste ( mai multe sigur nu-s, dar oare sunt totuşi 3? ) în rest fiecare îşi are „enteresul” lui /ei în tot. Căsătoriile din interes sunt mai frecvente decât cele din dragoste, unii au ajuns chiar a confunda iubirea cu …”enteresul”. Prieteniile gravitează în funcţie de ce plus poate aduce persoana respectivă, până şi duşmanii se aleg mai nou pe criterii similare. Ce mi se pare de-a dreptul interesant e modul în care cineva trece cu vederea o crudă trădare a unui cunoscut despre care nu are nic io garanţie că nu va recidiva, aşa doar… din interes. Spuse sau nu întrebările se situează în jurul a Mie ce îmi iese? Şi astfel în tot ce alegem, ne alegm întâi de toate pe noi şi beneficiile noastre. Uite unde şi cum se pierde simplitatea, prospeţimea, farmecul.

Poate dacă am începe în dreptul nostru să schimbăm ceva s-ar face o diferenţă. Dintre toţi cei animaţi de interese să fim noi primii altfel. Să schimbăm puţin, măcar o zi, măcar faţă de o peroană, măcar …  să ne arătăm dezinteresaţi. Şi să fim astfel fără pretenţia de a ni se recunoaşte acest mare lucru, fără aştepatrea de a fi văzuţi sau aplaudaţi. Ce ne costă? ! Şi ştiţi cum ar arăta? Precum nişte lalele înflorite după iarna asta atât de lungă.

Luni

367425390_722352b6acZiua de luni e adesea cea mai lungă zi, pentru mine cea mai grea dintre toate! Poate fi însă şi cea mai bună zi pentru toate planurile!  Oh, şi de câte ori nu a şi fost ?! … Cine nu e familiar cu  faimoasele propoziţii care încep în genul de luni … (nu mai mint, nu mai stau noaptea pe mess, intru la dietă, nu mai copiez, învăţ în fiecare zi….) la o adică toate planurile pe care le facem conştienţi că sunt necesare dar fără dorinţa de a le chiar împlini. Şi până luni mai e ceva, mai ales dacă e început de săptămână când ne-am procopsit cu măreaţa idee. Ce şi cu ziua de luni? De ce e un reper atât de frecvent folosit? Să fie de vină fascinaţia noastră pentru începuturi? Dorinţa de a pune ordine în ceea ce suntem să fie cumva inconştient legată de această ordonare fără de exceţie a zilelor? Căci e mereu luni după duminică indiferent de vreme, de realizări, de odihna sau oboseala acumulată în weekend… Şi fără a se lăsa atinsă de optica noastră,  luni durează tot 24 de ore indiferent de cât de măreţe ne sunt planurile cu care am aşteptat-o. Apoi este o seară,  a zilei de luni, care nici ea nu oferă clemenţă nimănui, ci trage liniştit stele în cortina ce anunţă noaptea. Şi atunci, unii, capitulează deja. Se prea poate să fi încălcat pe parcursul zilei vreuna din regulile autoimpuse, şi, pun armele jos făurind alte planuri de bătaie, alte strategii, mai măreţe, mai nobile pentru… lunea viitoare. Şi până atunci se aleg cu încă o săptămână de irosit.

Să îmi propun să nu fiu în categorie?! … Neah! E luni, e seară… fac de mâine planuri, uite-aşa!

… tot la şcoală …

2639622433_95e2b42f791Ţin ritmul săptămânii folosindu-mă de imagini vizuale, cafea după cafea, ca semn distinctiv pentru fiecare nouă zi, imagini auditive,  sonerie după sonerie ca unitate de măsură a orelor, pauzelor, traficului… Timpul sună ca alarma telefonului mobil, precum „clopoţelul”  şcolar şi  claxonul grăbit al maşinii. Olfactiv mă situez undeva între aroma de cafea ( ah, ce bine miroase în câte-o pauză-n  tot holul ca invitaţie în spaţiul mic de la secretariat… ) şi praful alb de cretă. Cromatic, mă plâng de prea mult alb exterior, la şcoală elevii sunt roş-albaştri, că aşa le e uniforma. Când sună de intrare după pauza mare sunt şi ei albi… de-afară veniţi, le trece însă în primele cinci minute de oră.  Social, amabilitatea de stil american din sala profesorală se măsoară în zâmebete lungi şi întrebări superficiale. Apoi planificări, planuri, proiecte, hârtii peste hârtii aranjate în zeci de dosare. Caiete de compuneri ale elevilor care au toţi pentru mine deja şi chip şi  nume. Sunt şi satisfacţii de ordin profesional: X citeşte, Z face tema, Y are linie la caiet şi scrie cu stiloul … S-a dat şi primul 10, respectând toate exigenţele deontologice… Următorul obiectiv? Să muncească şi acasă şi  nu superficial. Pentru aceasta rezerv însă mai multe săptămâni, sau să spun tot restul semestrului?! Să începem cu începutul, ziua de luni, sunetul deşteptător, miros de cafea… etc..